BOX – C.E. SENIORI: Primele vești de la Campionatul European de Box al seniorilor de la Plovdiv (Bulgaria) sînt neplăcute. Atît Ronald Gavril cît și Radu Zarif au părăsit competiția încă din primul tur. Ronald este cel care se poate declara ghinionist, cel puțin. în limitele categoriei 75 de kilograme el a încheiat la egalitate, 32-32, partida cu gruzinul Revaz Karelișvili. Arbitrii i-au acordat însă victoria, la preferință, pugilistului din Georgia, astfel că Ronald s-a văzut scos prematur din cursă, el fiind apriori cotat cu șansă la medalie. La 69 kg, Radu Zarif a fost nevoit să se încline în fața lui Michal Starbala (Polonia), învingător la puncte cu scorul 34-16.
Dintre cei trei sportivi băcăuani înscriși în competiție (antrenori Relu Auraș și Nicolae Cara) a rămas în cărți pentru un rezultat bun semigreul (categoria 81 kg) Constantin Bejenaru. „Pitbulul”, așa cum este supranumit Bejenaru, va boxa astăzi cu lituanianul Daurgirdas Shemiotas, un adversar care pare accesibil băcăuanului, la prima vedere.
Altfel, dintre pugiliștii români continuă cursa Ionuț Gheorghe (64 kg), medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice, precum și Adrian Alexandru, fost component al lotului de la SCM Bacău. Adrian (categoria 60 kg) i-a aplicat, în primul meci, o serioasă corecție, 47-26, lui Filip Palich (Croația). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.