Membrii comisiilor locale de fond funciar vor primi mai mulți bani pentru munca lor. Principalul subiect de pe ordinea de zi a ședinței Comisiei Județene de Fond Funciar, de la Prefectura Bacău, au fost sporurile. „Noile reglementări legislative prevăd acordarea unui spor de dificultate, de pînă 50 la sută din salariu. Am dispus să se vadă care sînt atribuțiile fiecărui membru în parte și să se repartizeze sarcinile pe fiecare. Se va face o evaluare pentru stabilirea necesarului de fonduri, pentru plata acestor sporuri”, ne-a declarat subprefectul Gheorghe Hură. Totodată, membrilor comisiilor locale li s-a stabilit și un plan lunar de activitate, pe care dacă nu îl respectă riscă să fie amendați.
în ședință au fost validate și două cereri de retrocedare. „Este vorba de solicitările urmașilor Sturza și Varlam, la Brusturoasa. Aceștia au solicitat aproape 2.500 de hectare de pădure și dosarul lor a fost validat, pentru că au adus toate actele necesare”, a mai spus Gheorghe Hură. Cazul Apostoleanu, care revendica 500 de hectare de pădure la Colonești, nu a fost validat de comisie, iar solicitantul nemulțumit se poate adresa instanței. „Ei nu au făcut dovada continuității proprietății și nu au adus un act care să ateste care le-a fost suprafața de pădure. Au prezentat la dosar doar o descriere a proprietății, or în baza acestuia nu putem valida această suprafață”, a precizat Gheorghe Hură. Tot la ședință s-a mai stabilit ca, de săptămîna viitoare, să se monitorizeze intens activitatea de retrocedare de pe Valea Muntelui și să se analizeze cu meticulozitate fiecare caz în parte. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.