Minorii din Penitenciarul Bacău au dat ochii cu buha

Administrator

Minorii de la Penitenciarul Bacău au fost scoși la un program de socializare care le-a îmbogățit și cunoștințele generale. Dintre ei, 15 au fost duși într-o vizită la Muzeul de științele naturii, unde au avut ocazia să vadă animale din zona noastră, dar și din alte areale. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care educatorii au ales acest gen de socializare al micilor infractori, recidiviști sau în curs de judecare. Cei mai mulți dintre ei sînt învinuiți de furturi sau tîlhării și nu au primit încă o condamnare definitivă. Asta nu înseamnă că dioramele, dar și muzeograful, nu le-au atras atenția în mod deosebit. Minorii au ascultat cu atenție explicațiile, au fost încîntați cînd muzeograful le-a arătat două rame cu albine vii, care muceau de zor într-un stup încorporat în peretele încăperii. Cu excalamții mai mult sau mai puțin înăbușite, vizitatorii neobișnuiți au stat cel mai mult în încăperea unde erau păsările de pradă. Intrînd în vorbă cu muzeograful care le solicita colaborarea, deținuții s-au învîrtit în încăperea micuță, mirîndu-se de mărimea păsărilor împăiate. „Ia, uită-te, băi, ce marei-i bu… ha, buha asta, vezi că așa scrie aici, față de iepurele pe care îl are în gheare”, îi spunea unul dintre băieți vecinului său. „Noi nu putem decît să ne bucurăm de reacția lor. Sînt cu adevărat interesați de ceea ce văd. âi aducem ori de cîte ori putem, în funcție de activități și de timpul supraveghetorilor”, ne-a spus Elena Zaciu, educator coordonator la Penitenciarul Bacău. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.