Oamenii de afaceri membri ai organizației Lions Club Moldova Bacău au deschis, pe 7 august, a 14-a ediție a Taberei pentru copii cu diabet. Este o inițiativă pornită în 1992 și devenită, doi ani mai tîrziu, una de mare tradiție. „în acest an – am aflat de la președintele în exercițiu al organizației băcăuane, Gheorghe Costache -, tabăra are un caracter județean. în țară, după inițiativa noastră, care a fost una originală, au mai apărut alte două sau trei asemenea, în organizarea de tabere pentru copii din zonele respective. Astfel, noi de luni avem în Bacău, la Centrul de cultură George Apostu, 11 copii din mai multe localități ale județului, cu vîrste între 9 și 14 ani. Sînt copii din Bacău, Onești, Dofteana, Zemeș, Măgirești, Oituz și Moinești”. Acțiunea are loc în perioada 7 – 16 august.
Tabăra organizată de Lions Club nu este una cu specific medical. Lionezii susțin că aduc an de an copii în această tabără pentru a le insufla încrederea că ei sînt oameni normali, cu o anumită problemă, dar pe care o pot depăși în felurite chipuri. „Noi ne propunem să educăm copiii, în aceste două săptămîni, și în primul rînd să-i rupem de obsesia că s-ar deosebi de ceilalți. Vrem ca ei să plece de aici mai convinși că sînt oameni normali. Cu o gîndire pozitivă. Iată de ce programul taberei cuprinde mai ales acțiuni de pregătire” – ne-a spus psihologul Gabriel Mareș. Centrul de cultură George Apostu este cadrul ideal. Spații de cazare, săli de curs și de recreere, un peisaj reconfortant, pe malul lacului de la Insula de Agrement. Dar medicul diabetolog, Delia Asandei, și asistentul medical de tabără, Corina Căldare, vor fi cu ei permanent, ca și comandantul de tabără, psihologul Mariana Costache. Organizatorii susțin că educația medicală este esențială pentru acești copii.
Sport, natură și artterapie
Vizitele în municipiul Bacău, în principalele puncte de atracție – parcurile, muzeele, Insula de Agrement – vor fi completate cu întîlniri cu un pictor, care le va dezvălui unele dintre tainele artei, după care copiii vor însoți o grupă de studenți de la Universitatea Bacău care îi vor învăța cum se face orientarea turistică și îi vor duce în pădurea de la Valea Budului. Jocurile și orele de sport au fost programate, aproape toate, în mijlocul naturii, fie chiar în grădina Centrului „George Apostu”, fie pe lacul de la Insulă, pe terenurile de sport de aici, iar momentul culminant al educației pentru a iubi și a înțelege natura va fi excursia la pensiunea ecologică „Linia verde” – de lîngă Piatra Neamț. „Chiar din prima zi – a mai spus Gabriel Mareș – copii au fost interesați și de calculatoarele pe care găsesc jocuri și muzică, dar și de o preocupare interactivă. Ei desenează, crează păpuși și figurine din diverse materiale, scriu poezii, cofecționează brățări și elemente de podoabă. Aplicăm, și în cazul lor, elemente de artterapie, care au dat primele rezultate. Jucîndu-se și lucrînd împreună, copiii se cunosc mai bine, învață lucruri noi”. Tabăra se va încheia și în acest an cu focul de tabără, dar și cu un „bal mascat”, pentru care se pregătesc deja costumele și măștile. Organizatorii speră ca atunci să-i aibă, ca oaspeți, chiar pe guvernatorul și viceguvernatorul Districtului 214 România al Lions Club. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.