Oameni care știu să meargă doar pe deasupra norilor

O săptămînă, două după ce se întorc dintr-o o expediție se simt bine. Vorbesc cu prietenii despre locurile pe care le-au văzut și peripețiile prin care au trecut, arată filme și fotografii cui are interesul să le privească, după care încep să viseze la o altă expediție. într-o astfel de situație se află acum alpiniștii Marius Albu și Vali Beldie, întorși de cîteva zile din una dintre cele mai interesante expediții la care au participat pînă acum. Este vorba despre escaladarea vîrfului Matterhorn, pe care orice alpinist din lumea asta visează să pună piciorul, măcar o dată în viață, precum și de cucerirea vîrfurilor Mont Blanc, Dufourspitze și Weisshorn din Alpii elvețieni și francezi. Satisfacțiile pe care le-au avut în cele 18 zile petrecute în Alpi compensează cu vîrf și îndesat nopțile petrecute în vînt, frig și în ploaie și ceasurile de trudă în care să ajungă, metru cu metru, mai aproape de cer. „Am plecat de acasă pe 15 iulie. De la ieșirea din țară, am mers cu mașina aproape fără oprire, așa că, după 24 de ore, eram deja la poalele munților Alpi”, începe să povestească Marius Albu. Și-au instalat tabăra la Zermatt, la 3.000 de metri altitudine, unde au rămas vreo patru zile, pentru aclimatizare. „Prima dată, am urcat pe Dufourspitze, din masivul Monte Rosa, cel mai înalt vîrf din Elveția și al doilea ca înălțime din Alpi. Părea că vremea o să se strice, așa că am forțat un pic, ca să urcăm pînă la 4.634 de metri. A fost destul de dificil, mai ales că nu eram destul de bine aclimatizați. Apoi, am coborît la 3.000, unde aveam tabăra, și am mai stat cîteva zile. Am coborît în Zermatt, unde ne-am mai odihnit alte două zile, după care am mutat tabăra sub Matterhorn, la 3.200”, mai povestește Marius Albu.

Muntele care a înghițit 500 de vieți

Ascensiunea pe vîrful Matterhorn a fost destul de dificilă. „Matterhorn-ul reprezintă simbolul alpiniștilor din toată lumea. Arată ca o piramidă, dacă îl privești de jos, iar aproape de vîrf are peste 1.300 de metri de perete vertical. Peste 500 de alpiniști cu experiență și-au pierdut, pînă acum, viața aici”, povestește și Vali Beldie. Aflat la prima sa ascensiune în Alpi, Vali Beldie s-a bazat pe sprijinul mai experimentatului său coleg, Marian Albu. „Nu poți merge singur pe un astfel de munte. Ai nevoie, dacă nu ești însoțit de cineva, să apelezi la un ghid. Numai pentru a te ajuta să urci pe Matterhorn, ghizii elvețieni îți cer 930 de euro. Iar banii îi dai indiferent dacă este vreme bună și poți să urci pînă în vîrf sau dacă, din cauza vremii, nu poți urca decît cîteva sute de metri”, mai spune Vali Beldie.
Ascensiunea pe Matterhorn a început pe la două și jumătate dimineața. Nu poți risca să pleci mai tîrziu, din cauza gheții, care se topește în momentul în care se face zi și se mai încălzește puțin afară. „Traseul este destul de dificil. Fiind noapte, nu-ți poți lua prea multe puncte de reper. Mai chinuitor a fost, însă, la coborîre. Am facut zece ore, în care ne-am rătăcit de două ori. A trebuit să facem niște traversări lungi și foarte expuse pe versanți plini de bolovani care se mișcau la cea mai mică atingere. Apoi, peste toate astea, am avut și grindină, ploaie și ceață, așa că nu a fost un vîrf ușor”, mai povestește Marius Albu. După ce au coborît de pe Matterhorn, au stat cîteva ore în repaos, în Zermatt, după care, a doua zi, au mutat tabăra la Randa, de unde au început să se apropie de vîrful Weisshorn.

Toxiinfecție alimentară de la clătite

Tot într-o noapte, imediat după miezul nopții, au plecat și spre Mont Blanc, iar pînă la șase și jumătate erau, deja, pe vîrf. „în numai 18 zile, am reușit să escaladăm patru vîrfuri. De regulă, cine pleacă într-o astfel de expediție urcă pe un vîrf și apoi se întoarce acasă. Am mai avut și peripeții, dar am reușit, pînă la urmă, să le trecem pe toate. Eu, de pildă, am făcut o toxiinfecție alimentară de la două clătite cu ciocolată, pe care le-am mîncat cu o zi înainte. Pe munte nu știi nici o dată cum îți reacționează organismul. Pînă la urmă mi-am revenit și am reușit să duc lucrurile pînă la capăt”, mai povestește Marius Albu.
Dincolo de plăcerea de a escalada cele mai înalte vîrfuri din Europa, toată truda pe care au depus-o în aceste zile cei doi băcăuani a avut, însă, și un alt scop. Acela de a da startul activității noului club, „Explorer”, pe care cei doi l-au înființat împreună cu alți șase împătimiți de alpinism, navigație și speologie, și care are toate șansele să devină unul dintre cele mai performante din țară. „Nicăieri pe unde am umblat în lumea asta nu am văzut oameni stînd în pădure la un grătar și o bere. Peste tot am văzut oameni de toate vîrstele alergînd pe munte, schiind alături de copiii lor sau făcînd, la fel ca și noi, alpinism. Sînt mii de oameni din lumea asta care străbat sute de kilometri doar pentru a se putea cățăra pe un munte. Este un fel de cult al alpinismului, care se predă, în multe state din Europa, chiar la școală”, spune Marius Albu.
Oricît de departe ar ajunge, însă, în lumea asta, de fiecare dată tot în Bacău se întorc, pentru că, pentru ei, aici este locul în care se simt, într-adevăr, acasă. Acesta este și motivul pentru care Marius Albu a ținut să înființeze clubul Explorer în Bacău. „Dacă tot obținem performanțe, atunci să le obținem pentru noi, nu să se mîndrească alții cu ele”, spune Marius Albu, președintele proaspăt înființatului club. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!