Adevărații stăpîni

Administrator

Una dintre multele dezamăgiri ale românilor este și circul politic la care asistă permanent și care produce o confuzie din ce în ce mai mare, ce poate determina evoluții neașteptate în cadrul celor două orientări strict politice: „Dreapta” și „Stînga” eșichierului politic românesc; care, însă, nu se pot lăuda cu mari realizări în procesul de democratizare a societății românești. După 1990 s-a insistat, pe toate căile mass-media, ca analizele critice emise de formatorii de opinii să se concentreze cu predilecție asupra extremismului de stînga și a catastrofalului regim comunist, în timp ce Dreapta dormea, fără a se sesiza un lucru foarte important: anume, că într-o societate pe care vrem să o considerăm cu adevărat liberă sînt necesare dezbateri critice pe toate temele relevante și nu numai asupra celor decretate drept importante de către carismaticii ideologi și analiști politici ai momentului. Ca și pe cea a participării active a maselor la procesele politice care ar descompune acel populism al realității actuale considerat de către unii specialiști ca „cea mai directă cale pașnică de eliminare a participării maselor la organizarea spațiului politic, prin reprezentarea lor în agenți de monopol: o dorință legitimă, teritorializată imediat, înainte să-și dea măsura propriilor capacități, de un nume, o față, un corp, o frază, un simbol. Populismul fortifică hegemonul care domină percepția politică a maselor la un moment dat și îl transformă în principiu unic de gândire și acțiune politică”.
Referindu-se la mișcarea de stînga din România, profesorul și publicistul Ovidiu Țichindeleanu afirma că „Dificultățile de vizibilitate și de proiect ale stîngii din România se datorează într-o măsură decisivă unor repere ideologice fundamentale ale spațiului public postcomunist: anticomunismul – ca fundament al dreptului însuși la discurs, autoorientalizarea sau internalizarea complexelor de inferioritate est – europene și eliminarea dreptului maselor de a participa la procesul politic. Aceste principii constante ale industriei culturale postcomuniste au făcut posibilă excluderea activă din spațiul public, vreme de cincisprezece ani, a reflecției critice asupra capitalismului și a colonialismului eurocentrist și înlocuirea reflecției critice cu rațiunea metonimică și o cultură a rușinii. Suplinind aceste carențe ale discursului public, Stânga are avantajul reconstituirii unui raport de adevăr cu condițiile reale ale existenței într-un context mondial, însă acest proces logic nu poate avea consecințe reale decât prin relegitimarea participării maselor la procesul politic, prin potențarea focarelor de rezistență ori prin autonomie locală și prin educația populară a adulților”. Mondializarea liberală încearcă să erodeze o stîngă modernă, ce începe să-și facă simțită prezența, în ciuda tuturor interpretărilor legate de triumful liberalismului, care, în numele unui pretins realism economic desăvârșește – așa cum rezuma sever un politolog – „depolitizarea societății, înlocuind chestiunea socială cu dictatura faptelor, adică gestionare nu visare, mondializare fără a face politică”.
De ce este nevoie de existența stîngii, sau mai bine spus – de redeșteptarea stângii cu adevărat moderne, europene?
Pentru că stînga constituie o alternativă ce militează pentru valoarea umană și nu pe cea distrugătoare a banilor, reușind să înfrîngă definitiv teama celor traumatizați de dictaturile proletariatului printr-o simplă demonstrație: că nu mai este o versiune cosmetizată a comunismului. Dar unul dintre cele mai bune studii de caz asupra stîngii românești din ultimii ani poate fi atribuit ziaristei Miruna Munteanu, din al cărui conținut se pot desprinde cîteva excelente referințe, care pot redeștepta spiritul amorțit al stîngii. Bineînțeles, nu al unei stîngi monopolizate de vreun partid de tip PSD/PDSR, care a blocat și a sufocat orice inițiative din afara sistemului, timp de 16 ani. Iată ce spune autoarea referindu-se la stînga românească, cea a unui electorat fără lideri: „Traseismul doctrinar dezvăluie o criză profundă a sistemului. Politicienii noștri nu cred, de fapt, în nimic. Nu au nici o viziune de propus alegătorilor. Se sucesc după cum bate vântul, gata oricând să promită orice le-ar putea aduce voturi. De altfel, programele electorale sunt aproape identice (în ambiguitatea lor), de la stânga la dreapta spectrului politic. Românilor nu li se poate reproșa, deci, că au ales întotdeauna persoane, nu programe. Au fost obligați să o facă. Nu li s-a oferit alternativă. Ceea ce explică și actuala răsturnare de situație – cu dreapta «pe val» și stânga în agonie. Fenomenul nu reflectă vreo modificare de substanță în structura electoratului. Nu s-a coagulat o clasă de mijloc puternică și prosperă și nici nu a scăzut numărul săracilor în nevoie disperată de asistență. Nu, nici mentalitățile nu s-au schimbat radical. A apărut însă un lider charismatic în tabăra dreptei, în timp ce stânga nu a mai reușit să producă un prezidențiabil cu priză la mase. Iliescu, președintele «sărac și cinstit», a oploșit sub pulpana lui personajele cele mai controversate din politica românească. A închis ochii în fața devalizării economiei naționale. A asmuțit românii împotriva altor români, patronând mineriadele. Protecția socială a existat, dar mai ales pentru foștii aparatcik comuniști. în timp ce aceștia acumulau averi uriașe, profitând din plin de un vid legislativ prelungit în mod suspect, Iliescu înfiera «capitalismul sălbatic» și temporiza reforme mai mult decât necesare. Economia de piață nu era bună cât timp mai erau atâtea de furat de la stat. Pentru «liniștea noastră», democrația a fost originală și tranziția lungă. Când s-a terminat, ne-am trezit că fosta nomenclatură politică devenise noua oligarhie economică”.
Acestea au fost principalele cauze care au deformat imaginea unei stângi ale cărei idealuri au fost confiscate de politicieni oportuniști, de personaje arhicompromise, neputîndu-se rupe, astfel, din contextul totalitarismului comunist. După cele analizate de ziarista noastră, iată cîteva caracteristici ale unei stîngi moderne, europene, care se redefinește în contextul actual al politicii dominate de „eurocentrism” și „capitalocentrism”: 1. Stînga modernă nu se opune proprietății private și nu pune nici un accent pe naționalizarea mijloacelor de producție și nici pe economia planificată; 2. Crede că nu totdeauna profilul poate fi miza finală și unicul criteriu de evaluare și că statul trebuie să intervină la un moment dat, asigurînd o redistribuire mai justă și mai atentă a profiturilor, nicidecum într-un mod forțat, ci prin pîrghii fiscale; 3. Stînga modernă nu se înpotrivește economiei de piață, dar refuză să absolutizeze proprietatea privată; 4. Ea este ecologistă prin faptul că militează pentru energie alternativă și dezvoltare durabilă opunîndu-se unei tendințe în creștere de a transforma țările Lumii a Treia în tomberoanele statelor industrializate; 5. Stînga modernă este o luptătoare pentru pace, conștientă de efectele războaielor asupra păturilor sărace ale populațiilor, ca și de faptul că industria militară, pentru a fi profitabilă, este în permanentă căutare de noi piețe de desfacere și poligoane de încercare pentru noile prototipuri de armament.
Stînga va fi necesară tocmai pentru ca societatea umană să nu se transforme definitiv într-o junglă a supraviețuirii doar a celor puternici și pentru că – așa cum spunea Miruna Munteanu – „soarta celor mai puțin norocoși să nu fie lăsată doar la cheremul privilegiaților, în speranța că aceștia vor da dovadă de filantropie”.
Sintetizînd: în România ultimilor 16 ani nu se poate vorbi de existența unei stîngi adevărate, ci doar despre o imitație nereușită, despre un exercițiu de imagine condamnat din fașă, unde cei care s-au dorit a fi exponenții acestei orientări n-au reușit decît să se compromită grav în ochii electoratului. De aceea, scopul acestor rînduri n-a fost nici pe departe o încercare de atragere spre stînga, ci doar o atragere spre dezbateri și pe această temă. Altfel, confuzia, degringolada, impostura sau caracatița partidului-stat vor pune stăpînire mult timp de acum încolo pe clasa politică românească. (Romulus Dan BUSNEA)olitic. Românilor nu li se poa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.