Sectorul petrolier trage Bursa în sus
Ședința de ieri, 9 august, la Bursa de Valori București, a fost caracterizată de creșteri generalizate. Puține societăți au făcut excepție. Indicii au înregistrat variații pozitive: BET a urcat cu 2,02%, iar BET-FI cu 0,15%. Rulajul s-a încadrat în limitele ultimei perioade, apropiindu-se de 24 de milioane RON.
Cea mai bună evoluție deieri a aparținut Petrom (SNP), care continuă pe panta pozitivă pe care s-a înscris în ședința de marți. SNP a deschis la nivelul cursului de închidere demarți, 0,5400 RON/acțiune, dar imediat cumpărătorii au preluat inițiativa și au urcat cursul, treptat, pînă la valoarea de 0,5550 RON/acțiune. Ulterior, prețul plătit pentru un titlu SNP a fluctuat între 0,5550 RON/acțiune și 0,5500 RON/acțiune, unde a și închis (plus 2,8%). Suma transferurilor realizate de SNP a fost de 4,7 milioane RON, reprezentînd aproape 20% din rulajul total. Rompetrol Rafinare Constanța (RRC) a înregistrat o evoluție agitată, variațiile cursului pe parcursul ședinței fiind semnificative. în prima oră după deschidere prețul a urcat pînă la valoarea de 0,0832 RON/acțiune (maxim al zilei), ca apoi să coboare încet pînă la 0,0810 RON/acțiune (minim al zilei). închiderea a găsit titlurile RRC la valoarea de 0,0815 RON/acțiune, în creștere cu 2%.
Banca Transilvania (TLV) a urcat pînă la valoarea de 1,0800 RON/acțiune, în creștere cu 1,89%. Fluctuațiile au fost de mică amploare, excepție făcînd finalul ședinței, cînd cursul a variat între 1,0600 RON/acțiune și 1,0800 RON/acțiune, unde a și închis. Pe fondul unui rulaj de doar 24.000 de acțiuni, BRD-GSG (BRD) a înregsitrat o evoluție foarte liniștită, variațiile fiind de doar un pas de cotare, în jurul palierului de 17,4000 RON/acțiune.
Cea mai bune evoluție de la Categoria a II-a a aprținut Amonil Slobozia (AMO), care a urcat cu 6,33%, pînă la valoarea de 0,0638 RON/acțiune. După prima oră a ședinței, sub presiunea cumpărătorilor, cursul a urcat treptat, astfel că aproximativ la ora 13,30, a fost atinsă valoarea de 0,0643 RON/acțiune, maxim al zilei. Ulterior, cursul s-a stabilizat în jurul nivelului de 0,0640 RON/acțiune, fluctuațiile fiind de mică amploare.
Ședință agitată și pentru cele cinci societăți de investiții financiare. Cu un rulaj de 3,5 milioane RON SIF Oltenia (SIF5) este cel mai tranzacționat titlu din sector. Acesta a deschis ședința la valoarea de 2,5000 RON/acțiune, în scădere față de cursul de referință, ca apoi, imediat, să revină și să urce pînă la 2,5300 RON/acțiune. Ora 12 a găsit cursul SIF5 sub cel de referință, minimul atins fiind de 0,2490 RON/acțiune. Ulterior, cumpărătorii au preluat initiațiva și au dus cursul pînă la 2,5400 RON/acțiune. Finalul ședinței a surprins titlurile SIF Oltenia la valoarea de 2,5300 RON/acțiune, în creștere cu 0,8%. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.