O femeie din Helegiu s-a trezit că autoritățile îi zidesc poarta de acces în curte

Administrator

Maria David este învățătoare în comuna Helegiu. Ea locuiește imediat în dreapta podului de peste Tazlău. Femeia povestește că a venitm la începutul lui iulie, de la o înmormîntare, după-amiaza, și cînd a ajuns în fața casei a găsit un șantier de construcții. „în aprilie, cei de la primărie m-au anunțat că se va construi un dig de protecție împotriva inundațiilor, în zona unde am eu casa. Mi s-a transmis că acesta se va construi ori prin fața curții mele, pe lîngă drumul care leagă localitatea noastră de satul Poiana din comuna Livezi, și că mi se va oferi teren și locuință în satul Brătila, ori între rîul Tazlău și locuința mea, dacă cedez terenul. Pe moment, am fost de acord cu ambele variante. Pe 17 aprilie, viceprimarul Constantin Coman mi-a spus că digul se va cosntrui prin curtea mea. Am fost de acord să cedez oricît teren, numai să mi se ocolească locuința”, ne-a declarat Maria David. Discuțiile au continuat la primăria din Helegiu, unde femeii i s-a spus că digul va trece prin curtea ei. „Pe 2 iulie, mă întorceam de la o înmormîntare, cînd am văzut că s-a început construcția digului, prin fața porții. Nu am fost anunțată niciodată direct de traseul aprobat al digului și nu am știut că mă va afecta cel mai grav. Cînd i-am contacta telefonic pe cei de la primărie, să îi întrebăm de ce nu am fost anunțați, au început să dea vina unul pe altul și apoi au închis telefonul. Construcția digului nu a început de la un capăt la altul, ci din dreptul proprietății noastre, ceea ce m-a supărat foarte rău”, a mai spus femeia. Cînd s-a văzut cu șantierul în fața porții, care îi blochează accesul în curte și o izolează de sat, în albia rîului, Maria David a început să facă drumuri la Consiliul Județean și la Prefectura Bacău, să spună ce i se întîmplă. A mers la Primărie, să afle în ce va consta construcția, dar nimeni nu i-a dat nici o informație. în cele din urmă, a aflat cîte ceva de la muncitorii de pe șantier. „Ei mi-au sus că digul va avea o înălțime de 1,60 metri. Cum să sar eu, femeie la 50 de ani, digul, să ies din curte, să mă vadă copii și părinții lor, care mi-au fost elevi. Dacă îmi spuneau din timp ce vor să facă, împrumutam bani din bancă, cumpăram o bucată de teren și cu materialele primite după inundații îmi făceam o casă”, a precizat Maria David.

Reprezentanții primăriei ridică din umeri

Reprezentanții Primăriei din Helegiu susțin că sînt la curent cu situația. Asta numai pînă cînd sînt luați la întrebări. „Cunoaștem situația foarte bine. Noi sîntem beneficiarii lucrării, dar ceea ce se face știu, însă, numai cei de la Ape. Specialiștii au hotărît că digul trebuie să treacă prin poarta femeii, pentru că, alfel, apa ar izbi direct în piciorul podului. Noi am dat terenul pentru construcția digului și nu există altă soluție. Am întrebat și juriștii de la județ, ce facem cu femeia, și ne-au spus că nu avem ce face”, ne-a declarat Maria Spiridon, secretarul comunei Helegiu. Răspunsul îl au cei de la Consiliul Județean Bacău. „Normal este ca femeia să fie expropriată pentru utilitate publică și mutată într-o altă locație sau să fie despăgubită”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la CJ Bacău. Subprefectul Neculai Olaru va trimite și el la fața locului o comisie, să vadă ce se întîmplă.

Apele Române promit rampă de acces în curte

Reprezentanții Direcției Apelor „Siret” dau aisgurări că femeia nu va rămîne izolată în gospodărie și că nu va fi nevoită să sară „pîrleazul”, pentru a intra sau ieși din curte. în plus, aceștia mai spun că în poarta ei nu se va face un dig, ci un parapet de protecție. „Acolo, noi construim un parapet betonat, cu o lungime de 200 de metri și o înălțime de 50 – 60 de centimetri. Nu este un dig, acesta va fi construit în prelungirea parapetului. Constructorii au prevăzut și o rampă de acces în curtea Mariei David, pentru ca accesul acesteia să nu îi fie îngrădit la proprietatea ei. în nici un caz nu vom zidi poarta femeii”, ne-a declarat Georgeta Cernat, purător de cuvînt la Direcția Apelor „Siret”. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.