Maxime și cugetări

Naiv sau zevzec…?

Vasile PRUTEANU

Cine mai are azi încredere în opinia publică românească ori e naiv de-a binelea, ori e zevzec. Această afirmație m-ar putea pune la zidul infamiei de către patrioții de ocazie. Judecînd, însă, evenimentele cu luciditate și în ordinea desfășurării lor, vom vedea că opinia publică are o durere-n cot privind viața și mersul societății. Doar nostalgiile și interesul privat al indivizilor primează, nu cine știe ce eroisme sociale. Presa, de pildă, face mare tămbălău în cazul deconspirării politicienilor și ziariștilor care au colaborat cu Securitatea. Dar nu opinia publică l-a votat de trei ori pe Ion Iliescu președinte al României, știind că a fost mare ștab pecerist? Nu tot doamna opinie a ales democratic foști prim-secretari PCR ca primari la Brăila și Craiova, iar în Parlament chiar securiști cu grade mari, ca Ilie Merce și Ristea Priboi? Și ce dacă foști turnători din presă sînt încă omniprezenți pe posturile de televiziune și le ascultăm seară de seară aserțiunile idiotizate, îndreptate spre plîngerea și înfierarea sărăciei generalizate? Adică, „Proclamația de la Timișoara” din 1990 a mobilizat cumva opinia publică și i-a îndreptat pașii spre lichidarea trecutului comunist? După 17 ani, parcă, parcă am accepta-o, dar fără entuziasm. Deși toată lumea suporta cu greu dictatura ceaușistă, ar fi o prostie să credem că revoluția din decembrie ’89 ar fi „opera întregului popor”. Da’ de unde! Doar cîteva zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, restul au privit înspăimîntați (dar curioși nevoie mare) evenimentele la televizor. Apoi, au impus prin vot tot pe binecunoscuții activiști de partid, erijați în vajnici apărători ai democrației, în numele căreia și-au clamat „drepturile omului”. Nici astăzi opinia publică nu dovedește vreun apetit excepțional pentru schimbări majore. Să trăiască lumea mai bine, da, dar fără chinurile reformei. Justiția vrea independență, dar fără răspundere, fără rigori privind împărțirea imparțială a dreptății. Să facă fiecare judecător cum vrea, în sau pe lîngă lege.
Opinia publică nu dovedește nici o chemare cînd e vorba de procesul comunismului, ba îl mai și situează pe locul 10 – 11 pe Nicolae Ceaușescu în clasamentul „Marilor români”. Care opinie dezavuează prostia, demența și dorința de glorie a unor smintiți sau grobieni de tipul becalilor, columbenilor, vadimilor sau al vedetelor cu sclipici, mereu fîțîindu-se prin televiziuni? Toată lumea se înghesuie spre glorie, dar cei mai mulți se acoperă de ridicol, fără ca opinia publică să manifeste altceva decît rating demențial. „în lucrările sufletului cea mai rea moarte e cea care trăiește”, scria Nicolae Iorga. Aceasta o putem înțelege ca înghesuiala oamenilor care se cred mari, într-o ambiție mică: să fie văzuți, să fie știuți, să aibă avere, distracție, morgă de șefi, importanță socială. O fi „drumul cotit în politică, dar totuși trebuie să ducă undeva”, pentru că „nimic nu e mai periculos decît o popularitate fără autoritate”, zicea același Nicolae Iorga. Nici o opinie nu poate bara drumul spre celebritățile de carton al multor politicieni fără o opțiune ideologică clară sau al unor îmbogățiți ce-și exhibă pornografic personalitatea lor de doi bani.
Oricîtă indiferență sau chiar adeziune la acest mod de viață s-ar regăsi în opinia publică, asta nu înseamnă că regimul comunist nu trebuie condamnat, iar colaboratorii Securității nu trebuie deconspirați. Altfel nu ne putem vindeca de trecut. Rămînem tot indiferenți la moartea unei Elisabeta Rizea, a lui Ion Gavrilă Ogoranu și a altor mii de martiri ai luptei anticomuniste. Ne extaziem, în schimb, în fața Nicoletei Luciu, Adrianei Bahmuțanu sau Monicăi Gabor, cu nunta ei ce sfida buna cuviință și bunul simț. Mediatizarea excesivă enerva și dezgusta în egală măsură, mai ales că evenimentul se petrecea pe fondul discuției despre deconspirarea jurnaliștilor turnători. Indivizi de soiul acestora aleargă cu limba scoasă după evenimentele mondene de prost gust, dacă între timp n-au devenit cumva lideri de opinie ca urmare a performanței lor post-revoluționare. Că pe cea anterioară, puțină lume o mai ține minte, ca în cazul lui Ion Cristoiu, Mihai Tatulici, Vadim Tudor, Silviu Brucan, Dinu Săraru ș.a.
Să credem că și erorile au la originea lor anumite principii la care nu putem renunța? în situația „cînd nu știm care este opinia cea mai adevărată, trebuie s-o alegem pe aceea ce ne pare mai cinstită” (J. Joubert). Cel puțin atunci ne vom înșela mai puțin asupra valorilor opiniei enunțate. Cred că pînă la urmă luminile unei democrații adevărate (nu mimate) vor înlătura întunericul firii noastre cîrcotașe, făcînd să rodească puterea omenească, numită REALISM și TALENT. Instinctul umanității protejează, în ultimă instanță, valorile adevărate și învățămintele ce se cer știute, înțelese și asumate.i și situează pe locul 10 – 11 pe Nicolae Ceaușescu în clasamentul „Marilor români”. Care opi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!