Piața de capital

Administrator

SIF-urile au făcut legea la Bursă

Din punct de vedere al valorii tranzacționate, care a atins 33,63 de milioane RON, putem spune că ședința de ieri, 10 august, de la Bursa de Valori București, a ieșit din tiparul uneia de vară. Au fost transferuri importante de acțiuni, în prim-plan aflîndu-se societățile de investiții financiare, cu ale căror titluri au fost realizate peste 65,3% din transferuri. în ansamblu, ședința a fost una pozitivă, iar toți indicii au închis pe plus, dintre care cel mai mult a urcat BET (plus 0,9%).

în cazul titlurilor petroliere, se constată o consolidare a cotațiilor, creșterea cursurilor fiind de mică amploare atît în cazul SNP Petrom (SNP) (plus 0,91%), cît și al Rompetrol Rafinare Constanța (RRC), cu plus 0,98%. SNP a înregistrat un rulaj bun în valoare de 4,63 milioane RON, volumul tranzacționat fiind de 8,4 milioane de acțiuni. Cursul a fluctuat între 0,5500 RON/acțiune și 0,5550 RON/acțiune aproape pe tot parcursul ședinței, reușind totuși, în jurul orei 12,45, să spargă nivelul de rezistență și să urce la 0,5600 RON/acțiune, nivel de preț la care nu a rezistat. RRC a înregistrat o evoluție oscilantă, variațiile cursului pe parcursul ședinței fiind semnificative. Prețul plătit pe un titlu RRC a început să urce imediat după deschiderea ședinței, de la valoarea de 0,0816 RON/acțiune. în jurul orei 12,00, a atins palierul de 0,0833 RON/acțiune, cînd a întîmpinat o rezistență puternică. Ulterior, creșterea s-a temperat, iar cursul a ajuns la 0,0823 RON/acțiune (plus 0,98%).
în segmentul bancar, Banca Transilvania (TLV) și-a conservat cursul în jurul prețului de referință. Pe parcursul ședinței fluctuațiile s-au încadrat în intervalul 1,07 RON/acțiune și 1,08 RON/acțiune. Valoarea tranzacționată a depășit puțin 2 milioane RON, pe fondul unui volum de tranzacționare de 1,87 milioane de acțiuni. în așteptarea rezultatelor financiare, BRD-GSG (BRD) a avut, de asemnea, o evoluție liniștită, urcînd cu doar 2 pași de cotare pînă la 17,6 RON/acțiune. Volumul transferat în ședința de ieri depășește ușor 65.000 de acțiuni.
O evoluție bună a înregistrat Olchim Rîmnicu Vîlcea (OLT), presiunea la cumpărare simțindu-se încă din primele minute. Cursul a atins, în prima oră, un maxim de 0,5100 RON/acțiune, cu un plus de 5,4%, după care a urmat o perioadă de stabilizare în jurul valorii de închidere. O evoluție asemănătoare au avut și titlurile Amonil Slobozia, care au urcat vertiginos pînă la 0,0670 RON/acțiune în prima oră de tranzacționare, după care s-au stabilizat la 0,0660 RON/acțiune, în creștere cu 3,45%.
Titlurile SIF au avut și ieri o evoluție volatilă. Cel mai tranzacționat titlu din piață a foat SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de peste 6,5 milioane RON. SIF2 a deschis la 2,02 RON/acțiune șia urcat pînă la 2,07 RON/acțiune la mijlocul ședinței, după care intrînd pe un trend descendent a coborît pînă la 2,03 RON/acțiune, unde a gasit un suport puternic. La finalul ședinței, s-a consolidat în jurul valorii de 2,04 RON/acțiune, în crestere cu 1% față de ședința precedentă. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.