Ascensiuni duhovnicești

Virtuțile sfinților

• meditație în Postul Maicii Domnului: n darurile divine ale Duhului Sfînt n Sf. Pavel, David, Iov, Tovie – exemple de credință statornică

încă de la venirea noastră pe lume sîntem binecuvîntați de către Dumnezeu. în momentul în care primim Botezul, âl primim pe Dumnezeu în noi. Fiecare dintre noi primește și un înger păzitor, dar odată cu el ne sînt insuflate și dăruite de către Domnul Sfintele Virtuți sau Darurile Sfîntului Duh (Isaia 11,1-2).
De ce Dumnezeu ne înzestrează cu ele? Mai întîi, Creatorul nostru vrea ca acestea să ne învețe să ne iubim, să fim buni, să urmăm Cuvîntul sfînt, pentru ca mai apoi să fim fericiți. Lăsînd la o parte grijile lumești, nevoile, suferințele, pierderile, care sînt încercări ale lui Dumnezeu pentru a afla dragostea și credința în El, cărțile sfinte ne îndeamnă la rugăciune, la o viață smerită.
în România secolului XXI lumea se întreabă de ce mersul la Sfînta Biserică nu mai este la fel de constant ca înainte. însă acest lucru nu se adeverește. Foarte mulți bătrîni, dar și tineri, chiar și copii merg la Biserică, se roagă, își mărturisesc păcatele pentru că prin rugăciune găsesc liniștea interioară, pacea sufletească, fericirea eternă. Respectarea posturilor, care nu înseamnă numai abținere de la mîncarea de frupt, de la plăcerile lumești, ci înseamnă și perioadă de meditație asupra faptelor, asupra sufletului și a mulțumirii sale; respectarea zilelor de sărbătoare; a zilei de odihnă, despre care Bunul Dumnezeu spune să nu uităm și să înfăptuim fapte bune, sînt căi de purificare a sufletului, căi de mîntuire.
Prin căință Dumnezeu ne iartă pentru faptele săvîrșite. Tot prin căință, Sfîntul Apostol Pavel a fost iertat pentru că s-a lepădat de trei ori de Domnul. Iar apoi Dumnezeu l-a iubit și mai mult pentru că, odată iertat, Sfîntul Pavel a crezut cu mai multă tărie în El și a început să-i învețe pe oameni cu și mai multă stăruință (voință) cuvîntul Său și minunile săvîrșite de El.
Cărțile ne învață despre viețile Sfinților. Aceștia au îndurat multe deoarece duceau mai departe cuvîntul Domnului, dar credința în Dumnezeu le-a dat puterea de a îndura toate suferințele.
Chiar Sf. Apostol Pavel ne dovedește aceasta: pe cînd se întorcea din a treia călătorie misionară, a poposit în Antiohia Siriei; creștinii de acolo, îngrijorați pentru (de) viața sa, îl rugau să nu se întoarcă la Ierusalim, căci va pieri. Dar Sf. Pavel, întărit de necazuri și dureri, nu se temea nici chiar de moarte, decît numai de Dumnezeu, le-a spus: „Ce faceți, de-(mi) plângeți și sfâșiați inima! Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci și să mor, în Ierusalim, pentru numele Domnului Iisus”. Aflîndu-se mai tîrziu la Roma, după ce a scăpat de închisoare, Ap. Pavel adăpostea în casa sa creștini cărora le descoperea viața Domnului, acesta fiind și motivul pentru care el a fost omorît, tăindu-i-se capul. Cugetînd la viața Sfîntului Apostol Pavel, se cuvine să ne amintim de cuvintele pe care le-a spus el însuși despre sine: „Mai mult decât toți m-am ostenit, însă nu eu, ci darul Lui Dumnezeu, carele este în mine”.
Un exemplu edificator de smerenie și credință, două virtuți semnificative, este David. Deși trupul nu părea puternic, inteligența, și mai ales credința în Cel de Sus l-au ajutat să îl răpună pe uriașul Goliat. Acesta avea putere, dar era stăpînit de trufie. David a fost smerit, iar apoi a ajuns rege. „Dumnezeu celor trufași le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă dar”.
Ochii Domnului privesc spre cei ce-L iubesc Pe El. „Cel ce nu-și iubește fratele, acela nu-L iubește Pe Dumnezeu”. Iosif, fiul lui Iacob, le-a arătat iubire, binefacere, blîndețe, recunoștință și răbdare fraților săi, care neiubindu-l, l-au vîndut. Cîțiva ani mai tîrziu, ajuns în Egipt și văzîndu-i din nou, Iacob i-a iertat pentru fapta lor. Dumnezeu zice: „De veți ierta oamenilor greșalele lor, și Tatăl nostru Cel Ceresc vă va ierta vouă greșalele voastre, Iar de nu veți ierta, nu vi se va ierta nici vouă”.
Dumnezeu își întoarce fața spre cel ce-și iubește aproapele, dar adeseori ne încearcă pentru a vedea dacă âl iubești mai mult Pe El. Avraam, un om cu frica lui Dumnezeu, care a trăit întru Dumnezeu și pentru Dumnezeu, a fost supus la o încercare grea: după ce i-a fost dăruit fiul mult dorit, Dumnezeu i-a spus să îl jertfească pe acesta. Deși iubirea pentru fiul său era nespusă, dragostea pentru Dumnezeu s-a dovedit a fi mai mare. Cînd era pe punctul de a-l jertfi, Dumnezeu i-a poruncit să nu o facă; astfel Domnul îi observă pe cei ce sînt buni creștini.
Iov, un personaj biblic al Vechiului Testament – a dovedit virtuțile dăruite de El. După ce turmele de animale i-au fost furate, apoi înecate; după ce servitorii i-au fost omorîți, Iov a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”. După ce copiii i-au fost omorîți, chiar dacă era sfîșiat de durere Iov a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”. Punîndu-l și mai mult la încercare, Domnul i-a dat o boală grea: lepră. Chiar dacă a fost aruncat în gunoaie pentru a nu-i contamina și pe ceilalți, Iov nu și-a pierdut credința. Cînd soția sa i-a spus să se lepede de Dumnezeul lui, el a spus: „Tu vorbești ca o femeie fără de minte! Oare nu se cuvine să luăm acum și cele rele, dacă am luat și cele bune”? Răbdarea și credința l-au îmbogățit pe Iov cu avere și cu încă zece copii. Astfel putem dovedi că „Pe cine iubește Dumnezeu, pe acela îl și ceartă”.
Ca și Iov, și Tovie a dovedit răbdare în credință, recunoștință Lui Dumnezeu. Tovie, ce locuia în Asiria pe cînd israelienii erau asupriți, fiind bogat și milostiv îngropa morții noaptea, cu mare cinste, avînd frică de Dumnezeu. Din acest motiv i s-au luat toate averile, iar pentru a nu fi omorît a fugit în altă țară. Ajuns la bătrînețe, sărac și orb, Tovie a rămas la fel de credincios ca pe vremea cînd era sănătos și bogat. Pentru că a știut să-l învețe pe fiul său să trăiască în Dumnezeu și pentru că a îndurat suferințele vieții, lui Tovie i-a fost redată vederea. El îi spunea fiului său: „Din mult, mult să dai. Din puțin, puțin să dai. Pentru toate să-I mulțumești Domnului”.
Dumnezeu ne spune: „căile și grija Lui sunt totdeauna cu oamenii care se tem de El”. Un exemplu de trăire și împlinire prin Hristos îl au cei ce aleg calea monahală. Prin rugăciune, muncă, înfrînare, smerenie, aceste ființe se simt împlinite pentru că dorința lor este de a-L cinsti pe Dumnezeu, căci slujindu-L pe El, Tatăl, ne vom găsi fericirea. Chiar Dumnezeu ne spune: „Fericiți cei ce vin întru numele Domnului, că a acelora este împărăția cerurilor”. (pr. prof. dr. Constantin LEONTE)ața Domnului, acesta fiind și motivul pentru care el a fost omorît, tăindu-i-se capul. Cugetînd l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!