Măsuri de securitate înăsprite pe Aeroportul Bacău
Atentatele teroriste dejucate în Marea Britanie nu au lăsat indiferente nici autoritățile din Bacău. După ce britanicii au făcut arestări masive cu ocazia descoperirii unor atacuri iminente asupra unor avioane de pasageri cu destinația SUA, și în România au fost impuse măsuri de siguranță sporite pe aeroporturi. Asta, deși Bacăul nu are legături aeriene directe cu Londra. „Pe toate aeroporturile din România au fost înăsprite măsurile de securitate. în Bacău nu s-au înregistrat nici anulări de curse, nici întîrzieri pentru că noi nu avem legături aeriene directe cu Londra. Pasagerii care vor să meargă în Anglia sînt verificați în Bacău, iar la îmbarcarea pentru Londra sînt din nou verificați”, ne-a declarat Lucian Sion, directorul tehnic al Aeroportului Bacău.
• ceea ce privește măsurile de siguranță luate de britanici, acestea au și fost publicate pe o listă. Cert este că pasagerii nu au voie să mai poarte bagaje de mînă și nici obiecte în buzunare. Ei pot lua asupra lor, la bordul avionului, portofele și port-documente, carduri de credit, documentele de călătorie esențiale, rețete medicale și medicamente necesare pe parcursul zborului, cu excepția lichidelor, care, dacă sînt vitale, vor trebui degustate în fața ofițerului de securitate. De asemenea, pasagerii au voie să dețină ochelari de vedere sau de soare, însă fără cutii, suporturi pentru lentilele de contact, dar fără sticluțele cu soluții, elemente de toaletă strict necesare femeilor, dar și acelea despachetate, chei normale, fără telecomenzi, toate acestea împachetate în pungi transparente. Cei care călătoresc împreună cu bebelușii și au mîncare sau lapte pentru aceștia vor fi nevoiți să le deguste în fața ofițerului de securitate de pe aeroport. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.