Sezonul migrațiilor politice s-a încheiat, după 16 ani de totală debandadă pe scena publică românească. Primari, consilieri locali sau județeni aleși pe listele unui partid și care să părăsească după cîteva săptămîni sau luni formațiunea care i-a propulsat vor deveni de acum doar o amintire. Motivele invocate pînă acum, de genul presiuni politice, șantaj sau diferite condiționări nu vor mai exista sau, oricum, nu vor mai conta. Ziua de ieri a trasat o graniță clară între posibilitatea de a te muta de la un partid la altul, ori de cîte ori dorești și sfidînd opțiunea alegătorilor care ți-au dat votul și o stabilitate politică dusă chiar spre rigiditate. începînd de astăzi, orice plecare dintr-o formațiune a unui ales local, indiferent că este vorba despre consilieri locali, județeni sau primari va atrage după sine și demiterea din funcția obținută în urma scrutinului. Este de așteptat ca demisiile dintr-un partid, concomitent cu pierderea privilegiilor, să se facă doar în urma unor conflicte serioase, a unor decizii atent cîntărite și să devină apanajul unor caractere puternice. Primul efect vizibil este că stoparea migrației va duce spre stabilitate, dar va crește și nepăsarea liderilor partidelor, care nu se vor mai teme că vor pierde un primar sau un consilier local, dacă nu îi promovează și nu îi susțin proiectele. Stabilitatea politică se va resimți mai ales în consiliile județene, unde un președinte, odată ales, nu se va teme că poate fi schimbat oricînd, în urma modificărilor apărute în structura puterii, ca urmare a migrațiilor. Legea nu se aplică însă și la parlamentari, care vor putea în continuare să treacă nestingheriți de la un partid la altul, fără a pierde privilegiile.
Fenomenul migrațiilor politice a fost unul extrem de amplu în România ultimilor 16 ani. După doi sau trei ani de la alegeri, consiliile locale sau județene nu au mai semănat deloc cu cele care au fost alese în urma votului exprimat de electorat. Trecerea de la un partid la altul s-a făcut cel mai adesea din oportunism, din dorința consilierilor sau a primarilor de a se afla de partea puternicilor zilei. Cel mai des invocat argument au fost banii împărțiți comunităților locale, ori este bine știut că atragerea de fonduri este un apanaj al puterii și nu al opoziției. De-a lungul anilor, în județul Bacău, primarii s-au plîns că, dacă nu se află în tabăra președintelui Consiliului Județean, fondurile repartizate sînt insuficiente. Fenomenul șantajului a atins apogeul în perioada 2001 – 2004, cînd PSD s-a aflat la putere și cînd, sub argumentul repartizării banilor, mai mulți primari au preferat să treacă în tabăra social-democrată, în speranța că vor mai prinde încă un mandat.
Migrațiile au continuat însă și după 2004. Chiar dacă mai voalat, noua putere portocalie a aplicat același mecanism de atragere a primarilor sau consilierilor locali. Unele manevre au reușit, altele, nu. La doi ani de la alegeri, de departe cel mai cîștigat este Partidul Național Liberal. Față de acum doi ani, numărul primarilor liberali din județ a crescut de la 20 la 27, partidul are cu șapte viceprimari mai mult, iar consilierii locali au ajuns la 333, față de 269, acum doi ani. Și numărul consilierilor județeni este considerabil mai mare, 12, față de șapte, în 2004. Cei mai mulți intrați în partid provin de la Partidul Conservator, fost PUR. Este suficient să ne amintim că, la doar cîteva luni după alegerile locale, președintele PUR de atunci, Romeo Stavarache, a trecut la PNL, cu un număr consistent de consilieri locali și județeni. Fenomenul migrației PUR -PNL a continuat pînă de curînd. Acum cîteva săptămîni, trei consilieri județeni, care au plecat din PUR și au fost o perioadă independenți, au semnat adeziune pentru PNL.
Romeo Stavarache, ajuns între timp președintele liberalilor, spune că nu a practicat șantajul și că nu a încercat să atragă primari sau consilieri de la alte partide, în special de la PSD. „Cei mai mulți care au venit au fost la PUR sau au cîștigat alegerile ca independenți. Nu am făcut demersuri sau presiuni pentru a-i determina să treacă la PNL”, spune Romeo Stavarache.
Bilanțul făcut ieri, după ce toți aleșii locali au depus declarații privind apartenența politică, punînd astfel capăt valului de migrații, indică PSD pe locul secund, după PNL, în ceea ce privește numărul de consilieri locali, județeni și primari care au ales în ultimii doi ani să intre la social-democrați. Interesant este că, deși aflat în opoziție, PSD Bacău a reușit să atragă nouă primari de comune, care s-au alăturat celor 41 rezultați la scrutinul din iunie 2004. Printre ei s-au aflat edili care au cîștigat alegerile ca membri PUR, PNL sau PD sau ca independenți. Gabriel Vlase, președinte executiv al PSD Bacău, susține că nu ar exista nici o legătură între intrarea în partid a celor nouă primari și faptul că președintele CJ Bacău, Dragoș Benea, este social-democrat. „Oricum nu există bani la buget, așa că ce să fi promis? Nu a existat o motivație de acest gen, consiliul județean nu împarte bani după bunul său plac, nu s-au făcut favoritisme”, spune Gabriel Vlase.
Cît privește pierderile înregistrate, PSD are 13 consilieri județeni, față de 16 la alegeri, 27 de consilieri municipali – față de 31 și 41 de consilieri orășenești, față de 43. Numărul consilierilor din mediul rural s-a menținut constant: 438. PSD Bacău pare să fie, pînă la acest moment singura organizație social-democrată din țară care are mai mulți aleși locali decît în 2004. Vlase a declarat ieri, în timpul unei conferințe de presă, că acest lucru se întîmplă, deși mai mulți primari s-au plîns că asupra lor s-ar fi făcut presiuni din partea actualei puteri, pentru a părăsi PSD. „PNL a făcut mai multe presiuni, cu PD-ul au fost discuții. Discuții pe care le-aș fi făcut și eu, deși, acum, n-aș mai repeta greșeala din 2001-2004, cînd nu ne-am gîndit că cei care au plecat de la un partid în favoarea noastră ridicau semne de întrebare. în acea perioadă am luat aleși locali de la alte partide și le-am făcut lor curățenie”, ne-a declarat Vlase.
PC a pierdut cei mai mulți aleși locali
Aflat la putere, Partidul Democrat Bacău a avut o adevărată fluctuație a numărului de primari. Celor zece primari care au cîștigat în 2004 li s-au alăturat alți doi, în urma înființării comunelor Odobești și Tamași, dar în partid a intrat și primarul din Ghimeș. în schimb, au plecat primarii din Ardeoani, Berești Bistrița și Coțofănești. Așa se face că PD are doar cu un primar mai mult față de 2004. Numărul viceprimarilor democrați a crescut de la 19 la 24, iar cel al consilierilor județeni a sporit cu doi, de la cinci, la șapte. Cît îi privește pe consilierii locali, conducerea PD nu a știut ieri să ne spună pe unde se „învîrte” numărul acestora. Ceață în ce privește numărul aleșilor locali este și la Partidul Conservator, unde președintele Constantin Avram ne-a declarat că nu are date finale. „Cele mai importante modificări sînt că am pierdut doi primari, din Nicole Bălcescu și Măgura”, spune Constantin Avram. El a precizat că partidul a pierdut 25 de consilieri locali, dar a cîștigat 17. O privire aruncată asupra nou-intraților în PNL, PSD sau PD arată fără dubii că fostul PUR, actualul Partid Conservator, a suferit cele mai mari pierderi după 2004.
Cît privește PRM, partid care a reușit performanța ca, numai cu trei consilieri județeni să obțină două posturi de vicepreședinte la CJ, partidul nu a fost afectat de migrații. Partidul mai are un singur primar, după ce edilul din Podu Turcului s-a reorientat spre altă formațiune. PRM are cîțiva consilieri locali, dintre care unul singur, de la Buhuși, a ales să plece la PD.
Singurul primar al Alianței Populare, Mihai Coman, care a cîștigat încrederea locuitorilor din Bîrsănești, a trecut acum cîteva zile la PSD. în județ mai există cîțiva primari și consilieri locali și județeni independenți. Aceștia, dacă vor decide în perioada următoare să se înregimenteze politic, nu își vor pierde posturile, spre deosebire de colegii aflați deja pe listele unor partide. „Legea nu prevede nimic în cazul independenților, așa că, dacă se înscriu într-un partid după 11 august, nu își pierd funcțiile”, ne-a declarat Gheorghe Hură, subprefect de Bacău.
Reprezentanții partidelor spun că legea era necesară
Reprezentanții partidelor politice sînt unanimi în ce privește necesitatea apariției acestei legi. „Este o lege foarte bună din punct de vedere al stabilității politice pe viitor. Legea nu mai permite migrația spre zonele de putere. în trecut, jumătate dintre primari treceau în partidul președintelui consiliului județean. Și viitoarele configurații ale consiliului județean vor fi stabile, iar influența independenților sau a partidelor mici se va pierde. Alianțele care se vor face vor ține cont că puterea va rămîne în mîna lor, timp de patru ani”, consideră Constantin Drăgănuță, președintele municipalei PD Bacău.
Constantin Avram, lider PC, crede că legea ar fi trebuit să apară mai demult, pentru că, astfel, „partidele se curăță de cei care nu se regăsesc în linia politică a formațiunii”. Și președintele liberal Romeo Stavarache vede o stabilitate a scenei politice, în urma aplicării legii. „Legea va stabiliza clasa politică românească și fiecare, cînd își va alege un drum, se va gîndi foarte bine la opțiunea pe care o are. Ca președinte al PNL, m-am ferit să aduc în partid acei dinozauri politici care, pentru a-și menține funcțiile de primari sau consilieri, s-au plimbat de la putere la opoziție dintr-un mandat în altul”, ne-a declarat Stavarache. Președintele executiv al PSD, Gabriel Vlase, consideră și el că legea a venit tîrziu: „Este ceva firesc ce se întîmplă acum și trebuia să fie făcut mai demult, dar a fost tergiversată”. Interesant este că, în ciuda părerilor afișate acum, toți reprezentanții partidelor cu care am stat de vorbă fie au migrat de mai multe ori de la o formațiune la alta, fie au încurajat traseismul politic către propria formațiune.
Consiliul Județean, culmea traseismului politic
Traseismul politic a atins cote maxime la Consiliul Județean Bacău și a făcut ca opțiunile de acum doi ani ale electoratului să nu mai semene deloc cu actuala structură. Aproape o treime dintre cei 37 de consilieri, mai precis 11, au ales să părăsească structura. Unii au avut motive întemeiate, fiind promovați de propriile partide în parlament sau ca secretari de stat. Alții, cum a fost cazul lui Dumitru Sechelariu, a consilierului liberal Constantin Șoșu sau a social-democratului Ion Marian nu au oferit prea multe explicații atunci cînd au renunțat la funcție. Dintre cei rămași, numai jumătate mai aparțin partidului care i-a propulsat. Au existat o serie de migrații de-a dreptul celebre: consilierii județeni Elena Șova și Dorian Pocovnicu au plecat din PSD odată cu Dumitru Sechelariu și au devenit peste noapte consilieri județeni PNG. Demisia lui Sechelariu din partidul lui Gigi Becali i-a determinat pe cei doi să părăsească și ei formațiunea, devenind independenți. în final, au revenit la matcă și, de cîteva luni, au trecut din nou la PSD.
Valul de migrații a fost completat cu plecările din Partidul Umanist. O parte dintre consilierii aleși pe listele PUR au trecut la PNL, în „valul Stavarache”. Alții au mai stat o perioadă în PUR, au devenit independenți cînd PUR s-a transformat în PC, iar, în final, au ales PNL sau PD. Printre ei se află noi aleși ca Petrică Mihăilă sau Daniela Biri, care au ajuns consilieri după ce alți colegi din PUR au plecat din consiliu, cum a fost cazul lui Romeo Stavarache sau a lui Ionel Palăr, ultimul ajuns deputat. Actuala structură nu mai seamănă cu ce au dorit băcăuanii în 2004, iar supremația PSD-PRM a fost ruptă de alianța PNL – PD, care a răsturnat scorul de 19-18 în favoarea sa. (Claudiu TĂNĂSESCU, Nicoleta BICHESCU)
pe raster:
Membrii Consiliului județean, aleși în iunie 2004
Andronache Petru – PSD
Arvinte Codruța – PRM
Avram Constantin – PD (nu mai este consilier județean, dar nici membru PD)
Benea Dragoș – PSD
Bogea Angela – PRM
Bondor Silviu – PD
Bontaș Dumitru – PSD
Botez Mircea – PSD
Chelaru Oana Daniela – PSD
Chiriac Ioan – PNL
Ciocan Nicolai – PSD
Dogaru Silvestru – PUR (nu mai este membru PUR)
Drăgănuță Constantin – PD
Enășoae Petru – PUR (nu mai este membru PUR)
Floroiu Ionel – PSD
Gheorghe Valeriu – PNL (nu mai este consilier județean)
Huluță Ghiorghe – PSD
Iancu Dan – PSD
Iștoc Petru – PUR (nu mai este membru PUR)
Lache Ion – PUR (nu mai este membru PUR)
Lefter Ioan PNL
Marian Ion – PSD (nu mai este consilier județean)
Miron Viorel – PNL (nu mai este consilier județean)
Mitocaru Victor – PRM
Nistor Vasile – PD (nu mai este consilier județean)
Olaru Neculai – PD (nu mai este consilier județean)
Palăr Ionel – PUR (nu mai este consilier județean, nici membru PUR)
Paraschivescu Andrei – PSD (nu mai este membru PSD)
Pocovnicu Constantin – PSD
Pricope Corneliu – PNL
Sechelariu Dumitru – PSD (nu mai este consilier județean, nici membru PSD)
Stavarache Romeo – PUR (nu mai este consilier județean, nici membru PUR)
Șoșu Constantin – PNL (nu mai este consilier județean)
Șova Elena – PSD
Tătaru Dan – PSD
Vintilă Cristian – PSD (nu mai este consilier județean)
Vreme Valerian – PNL
Membrii actuali ai Consiliului Județean Bacău
Andronache Petru – PSD
Arvinte Codruța – PRM
Benea Dragoș – PSD
Biri Daniela – PNL (fost PUR-independent)
Bogea Angela – PRM
Bondor Silviu – PD
Bontaș Dumitru – PSD
Botez Mircea – PSD
Bunea Cristian – independent (fost PSD)
Chelaru Oana Daniela – PSD
Chiriac Ioan – PNL
Ciocan Nicolai – PSD
Dogaru Silvestru – PNL (fost PUR)
Drăgănuță Constantin – PD
Enășoae Petru – PNL (fost PUR – independent)
Floroiu Ionel – PSD
Fânaru Alexandru – PSD
Huluță Ghiorghe – PSD
Iancu Dan – PSD
Iștoc Petru – PNL (fost PUR – independent)
Jugănaru Mircea – PNL
Lache Ion – PNL (fost PUR)
Lefter Ioan – PNL
Lungu Tudorița – PD
Mihăilă Petrică – PD (fost PUR – independent)
Mitocaru Victor – PRM
Ochenarătu Eugen – PD (fost PSD)
Paraschivescu Andrei – PNG (fost PSD)
Pocovnicu Constantin – PSD (fost PSD – PNG – independent)
Pricope Corneliu – PNL
Pricopie Gheorghe – PD
Rotaru Ion – PNL
Stan Nadia – PD
Șerban Claudiu – PNL
Șova Elena – PSD (fost PSD – PNG – independent)
Tătaru Dan – PSD
Vreme Valerian – PNL sau a social-democratului Ion Marian nu au oferit prea multe explicații atunci cînd au renunțat la funcție. Dintre cei răm
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.