Trăitori în „hala” europeană numită Bacău

Claudiu BOANGIU

Exportăm, în stare brută și absolut de loc profitabil, cam tot ceea ce ne dă pămîntul țărișoarei ăsteia. Zilele trecute, am urmărit o știre despre drumul lung al cătinei, de pe dealuri pînă în casele românilor. Culegătorii, niște amărîți plătiți cu sub douăzeci de mii de lei per kilogramul de fructă smulsă dintre spinii arbuștilor, se declarau mulțumiți că, deși cu greu, fac și ei un ban grămadă. Cătina pleacă la export, vîndută cu o mie de dolari sau de euro tona (difrența nu e substanțială, în condițiile în care tamarisca, așa cum i se mai spune, este recunoscută în toată lumea pentru conținutul ridicat de vitamine și multitudinea de întrebuințări). Occidenul ne-o trimite înapoi, sub formă de cosmeticale sau alte produse farmaceutice pe care dăm o șapcă de bani. Mai mult cîștigă de pe urma ei țăranii care o vînd la pungi de-un kilogram, în piețe, sau „tămăduitorii” ad-hoc, care prepară tot felul de chestii naturiste. E drept, noi nu avem tehnologia necesară pentru a scoate un produs ceva mai răsărit din darul ăsta al naturii. Cătina este doar unul dintre exemplele care îmi demonstrează că nu știm (nu putem, nu sîntem lăsați…) să exploatăm la maximum „bogățiile” care ne înconjoară (mai degrabă „ne înconjurau”, dacă ne gîndim numai la lemnul care pleacă sub formă de cherestea către fabricile de mobilă ale altor țări). Toate se duc „la export”, mai ceva ca pe vrema hulitului comunism. „Afară” (sau, cazuri mai rare, chiar în făbricuțe construite la noi de investitori străini) materia primă este prelucrată și poposește în rafturile magazinelor.

Așa ajungem la ceea ce ar trebui să ne doară. Vedem, în ultimii ani, tot felul de super-mega-market – uri răsărind în județul Bacău. Și în țară. Autoritățile se preling pe sticlă, torc felin la posturile de radio și zîmbesc din paginile ziarelor mîndre de locurile de muncă nou create și de „investitorii” străini pe care au reușit să-i atragă la noi, după ce i-au convins, cu chiu, cu vai, că avem o zonă „sănătoasă și cu posibilități”. Cîteva sute de locuri de muncă, impozite și taxe locale, bla-bla-bal și cam atît. Nu se produce nici un nou bun material pe plan local. Dăm doar iama la rafturi, pentru a cumpăra – scump, la gramaj mic și frumos ambalat – exact ceea ce noi am vîndut la tonă sau la metru cub. Iar prețurile-s altele… Nu-s analist economic, nici măcar economist, dar este de ajuns să urmărești și ce forță de muncă se caută pe piața locală, ca să înțelegi că sîntem doar o societate de consum neproductiv. Vînzătorii, agenții de vînzări, muncitorii necalificați sînt la putere. Pe harta Bacăului se regăsesc, evident, și cele cîteva piețe ale orașului. Pe harta Europei figurează România: un loc special gîndit și amenajat, unde se vînd diverse produse industriale și agricole, în ultimii 16 ani. Mare parte dintre ele, uzate fizic sau moral. O mare piață, aflată în plin proces extindere. Una dintre halele elegante ale acesteia se numește Bacău. E de bine! Dacă de „afară” se stabilea să rămîneam o simplă tarabă? Ai noștri „administratori” oricum nu ar fi fost întrebați.re. Pe harta Bacăului se regăsesc, evident, și cele c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!