Militarii români care și-au dat viața în timpul Primului Război Mondial, pentru apărarea teritoriului național, au fost comemorați, ieri, la Oituz. „Pe 15 august 2006 se sărbătoresc 89 de ani de la eroicele lupte din vara anului 1917, Mărășești – Mărăști – Oituz, totodată sărbătorindu-se și intararea României în Primul Război Mondial”, ne-a declarat Laura Munteanu, consilier la Prefectura Bacău. La Oituz au fost organizate ceremonii religioase, artistice și depuneri de coroane la monumentele eroilor din Oituz și Poiana Sărată. La ceremonie au participat reprezentanți ai Primăriei Oituz, Asociației Cultul Eroilor, Asociației Veteranilor de Război și ai Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.