Un poet poporanist
* Gheorghe Bârgăuanu (1896-1964) – un ecou al poeziei bacoviene
Mi s-a dus buhul în țară ca „arhivar” al culturii băcăuane; adică un fel de cioclu care se ocupă cu „dezgroparea” scriitorilor băcăuani din trecut. Ceea ce nu mă deranjează; dimpotrivă, mă onorează, în pofida unor tineri scriitori de azi care cred că literatura băcăuană începe cu ei.
Gheorghe Bârgăuanu a fost unul dintre poeții prezentați de Zaharia Stancu în „Antologia poeților tineri” din 1934. Dar tînărul avocat și magistrat din Filipenii – Bacăului era deja consacrat ca un poet poporanist, cu volumul „Pământ și soare” (versuri), apărut la Iași, în Editura „Viața românească”. La „Ateneul cultural” din Bacău este atras de prietenul său Gr.Tăbăcaru, care îi publică o „notă”, drept recenzie, la volumul de debut, apărută în nr.4 (24), iar în cel următor îi publică poezia „La judecată”, care apare și în „Revista învățătorilor”, nr.2/1928, în paginile „Supliment literar”, alături de alte colaborări ale poeților de la „Ateneul cultural”. Al doilea volum de versuri îi apare postum, intitulat „Anotimpuri”, prin grija fiului său – Gr. Bârgăuanu; iar în 1997, ambele volume, într-o antologie prefațată de Const. Ciopraga și îngrijită de Gr. Bârgăuanu.
„Poezia lui Gh. Bârgăuanu este esențialmente elegiacă”, notează Eugen Budău în „Bacăul literar”. Iar George Călinescu, care îi dedică două pagini în „Istoria” sa, îl trece pe poetul băcăuan printre poeții moderniști, citîndu-i versurile: „Alunecând pe roase tălpi de lemn, / înaintează săniile către-un semn, / Pe care, marginile codrului îl fac / Cu câte-o mână albă pe copac. // în inima pădurilor adânci, / Sub albe policandre înghețate, / Ca niște urme de comori uitate, / S-ascund grămezi de lemne printre stânci”.
âmbinînd imaginile satului cu acele ale tîrgului, poezia lui Gh. Bârgăuanu a fost apreciată pentru sinceritatea și simplitatea ei, manifestînd „urme din Bacovia sau din Philippide”, cum o caracterizează Ion Rotaru în „Istoria” sa, citînd strofa din „Poem pentru toate zilele”: „Când clopotele târgului fac semn / Și cresc în turnuri vaiete de jale, / Tresar bolnavii veșteji prin spitale / Și-n prăvălii sicriele de lemn”.
Cum bine remarca Gr. Tăbăcaru în recenzia sa, Bârgăuanu n-a uitat că este „fiu de țăran sadea” și, prin profesiunea sa de avocat și judecător, „nu umbla pe stradă bățos” și „nici nu purta vreo titulatură respectabilă”; iar cînd s-a retras adesea „în gândurile sale și în sufletul său” a scris „despre pământul din care a răzbit la suprafață”, sau despre „soarele binecuvântat care însoțește viața omului de la țară, și la bucurie și la durere”.
în poemul „La judecată”, semnificativă în acest sens, poetul băcăuan își vede consătenii „în zi de iarnă aspră și pustie”, ce „se duceau ca umbre fără număr” spre tîrg, unde aveau de așteptat „la porțile palatului dreptății” pentru a afla „că au pierdut pricina”, și-atunci… „O șoaptă a zburat atunci din gură-n gură / Și-a stins din inimi, ca un vânt, lumina / Pe crucile bisericilor răstignit, / De groaza nopții, soarele-ncepuse a plânge / Ca un drumeț de veacuri părăsit…”
Tot consătenilor săi, de la Filipeni sau de aiurea, au fost închinate și celelalte poezii din „Pământ și soare”, sau din „Anotimpuri”. Mai citez din poema „Cea din urmă jertfă”, unde el se adresează cu smerenie și duioșie, încrezător într-o altă soartă mai bună a consătenilor săi: „Destul ați ars în candeli untdelemn / Și lumânări de ceară prin chilii; / Ați ridicat biserici în zadar, / Spre apele văzdului pustii”…
Față de frumusețile poetice recunoscute de G. Călinescu și de alți istorici literari, credem că literatura mai nouă și, mai ales, diriguitorii ei, se ocupă prea puțin de poetul G. Bârgăuanu astăzi, ca de altfel și față de alți poeți de la vechiul „Ateneu cultural”. La 17 august se împlinesc 110 ani de la nașterea sa. (M. COSMESCU DELASABAR)-1964) – un ecou al poeziei bacoviene
Mi s-a dus bu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.