Un bătrîn se zbate între viață și moarte la spital în urma unui accident de circulație care a avut loc, ieri, în centrul Bacăului. Alexandru Jicmon, de 19 ani, din Luizi Călugăra, salariatul firmei Fair Play, se grăbea să ajungă la o lucrare cu un miniexcavator, și cînd a ajuns la intersecția străzilor I. S. Sturdza și N. Titulescu nu l-a observat pe Sebastian Neagu, de 83 de ani, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, și pe care l-a lovit în plin. Bătrînul a fost transportat inițial la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, de unde a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iași, cu diagnosticul de comă gradul III și fractură gambă dreapta. „în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și vătămare corporală gravă din culpă”, ne-a declarat inspectorul principal Aurelian Nădejde, șeful Biroului Poliției Rutiere de la Poliția municipiului Bacău. Șoferul vinovat de producerea accidentului nu consumase alcool și are permis de conducere categoria „B” din luna decembrie 2005. (Florin CRĂCIUN)punerea în circulație pe drumurile publice a unui auto
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.