Epoca de piatră pe Valea Slănicului

Drumul pînă la Slănic Moldova șerpuiește printre munți blajini și case care mai arătoase, care mai modeste. Din loc în loc, încă de la Tîrgu Ocna și pînă la Cerdac, la marginea șoselei apar stive de pietre. Pătrățoase, tăiate, șlefuite, așezate cu grijă în cuburi cu măsura de un metru sau doi. Se vede că sînt rodul unei trude serioase, iar dacă iscodești mai atent printre case, la colț de ulițe, zărești și atelierele rudimentare unde au fost zămislite. Și, tot acolo, îi zărești și pe meșterii pietrari, prăfuiți, asudați și cu palmele bătătorite. Se luptă cu stîncile muntelui, ca să le facă bucăți și să le vîndă. Trudesc din greu, munca lor este cam pe la limita legalității, dar nici nu ar avea din ce altceva să trăiască. Pe Valea Slănicului nu mai este bunăstarea de odinioară. „Petrolul” a murit, la fel și multe dintre întreprinderile de prelucrarea lemnului din Tîrgu Ocna sau Comănești, la care făceau naveta. Așa că nu le-a rămas decît să exploateze ce au la îndemînă: unii piatra, alții lemnul pădurii.

La trîntă cu bolovanii mari cît un autobuz

Munca pietrarilor de la Slănic începe în vîrf de munte, pe versanți abrupți și ostili, unde doar cățărătorii sportivi s-ar aventura. înarmați cu ustensile precum tîrnăcopul, barosul sau dalta, se iau la trîntă cu bolovanii mari cît un autobuz. Cercetează atent, ciocănesc în piatră să-i găsească fisurile, punctele vulnerabile, iar apoi purced la săpat. Se sapă săptămîni în șir. în final, bolovanul se prăvălește cu mare vuiet, pe panta abruptă, zeci de metri. E un spectacol grandios, iar cei care văd bolovanul din drum au impresia că nu mai au scăpare din calea monstrului de piatră. Acesta se oprește, însă, în albia Slănicului, de unde apoi este mutat pînă la atelierele din sat. Acolo, i se caută, pietrei, „fibra”, după cum spun pietrarii, iar bolovanul este desfăcut în felii, care mai apoi sînt mărunțite cu grijă, pentru ca pierderile să fie cît mai mici, iar munca mai rentabilă. „Cel mai greu este iarna, fiindcă piatra e înghețată, iar săpatul e foarte dificil. Odată, am săpat la un bolovan de la 15 ianuarie și pînă la 15 martie. S-a tocit și tîrnăcopul de atîta săpat, de s-a micșorat la jumătate”, spune Dan Codreanu, un pietrar de la Cireșoaia. El conduce o echipă formată din opt sfarmă-piatră, opt slăniceni care au muncit pe la firme de stat sau private, dar care acum au ajuns pe cont propriu și își cîștigă existența cu barosul.

Mai rar piatră ca în Slănic

De săpat, se poate săpa tot anul în munte, dar afacerea merge bine doar din primăvară pînă prin octombrie, cînd este cerere de piatră, din partea celor care își construiesc sau își decorează casele, curțile, gardurile. De fapt, tocmai la pavaje și placări de pereți și garduri este folosită piatra de la Slănic. I s-a dus vestea în toată Moldova și chiar mai departe. „Aici este piatra de cea mai bună calitate din toți munții de prin părțile astea. Vin aici să cumpere oameni de la Galați, Neamț, Brăila sau Bacău. Mulți sînt români plecați pe la muncă în străinătate și care vin în concedii să-și ridice locuințe”, spune meșterul Codreanu. Răsplata nu pare, însă, pe măsura trudei. Pietrarii spun că încasează cam șase-șapte milioane de lei pe lună. Materialul se vinde cu o sută de mii de lei metrul pătrat, ceea ce înseamnă că un metru cub ajunge pe la două milioane de lei. „Altă sursă de venit nu avem. Cîștigăm cam cît să trăim de azi pe mîine. Din banii ăștia ne cumpărăm și mîncare și lemne și porumb” – adaugă Codreanu. El recunoaște, însă, că munca pe care o face e cam pe la marginea legalității, fiindcă nu are nici un fel de aprobare oficială nici să scoată piatra din munte, nici să facă niscaiva comerț cu ea. „Pe la început se lega poliția de noi, dar acum ne-au lăsat în pace. Am căzut la o înțelegere cu primarul (primarul din Slănic Moldova – n.a.) și ne putem vedea de treabă”, spune pietrarul șef.

Planuri pentru refacerea carierei

Cariera de piatră din Slănic Moldova a funcționat zeci de ani, chiar la intrarea în localitate, în satul Cireșoaia. Pe partea stîngă a drumului, chiar pe malul Slănicului, din ce a fost se mai poate vedea acum doar o coșmelie, un fel de organizare de șantier. Exploatarea de piatră nu a mai fost subit rentabilă după ’90, „atacată” de îndeletniciri mult mai bune, cum a fost buticăreala sau comerțul la turci. Cariera – o coastă de munte ca o pară din care s-a tăiat o felie – a rămas la locul ei. Dar ploile intempestive care au urmat an de an și inundațiile fără precedent i-au ras drumurile de acces și au lăsat-o golașă. Degringolada din economie, din deceniul care a urmat „raiului” post-revoluționar, i-a împins însă pe mulți la îndeletniciri la care nu s-au gîndit vreodată. Așa au ajuns în carieră slănicenii din Cerdac și Cireșoaia, dar chiar și unii din Tîrgu Ocna. „Despre oamenii de aici – spunea viceprimarul din Tîrgu Ocna, Cristian Ciubotaru – nu știu multe lucruri. De la noi nu sînt decît două familii care se ocupă cu cioplitul pietrei. Dar cred că tot ce fac este la un fel de bună înțelegere cu cei de la Silvic, deși ei nu stăpînesc resursele minerale, ci doar pe cele ale pădurii. De piatra din munte răspunde Agenția Națională pentru Resurse Minerale, dar pentru că acești oameni numai din asta trăiesc, totul se trece cu vederea. Nu cred că se încasează, oficial, vreo taxă”. Despre pietrarii din Slănic, primarul orașului, Adrian Șerban, are aceeași părere. „Sînt oameni săraci – spune primarul. Nu-i putem ajuta altfel, deocamdată. Dar avem în plan să punem pe picioare, din anul care vine, cariera de piatră din Cireșoaia, să o reintroducem în circuitul economic și să avem de cîștigat și noi, comunitatea, și oamenii care vor lucra aici”. (Ovidiu PAULIUC, Petru DONE)re vuiet, pe panta abruptă, zeci de metri. E un spectacol grandios, iar cei care văd bolovanul din drum au

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!