Robinetele de apă caldă rămîn uscate

Administrator

Lucrările de revizii și reparații la centralele termice de cartier administrate de CET Bacău sînt pe ultima sută de metri, dar acest lucru nu-i ajută sub nici o formă pe băcăuanii rămași racordați la sistemul centralizat de încălzire. Oamenii continuă să aibă robinetele de apă caldă uscate, chiar dacă afară temperaturile sînt ridicate, iar dorința de a face un duș este mai mare ca oricînd. Reviziile și reparațiile celor 15 centrale termice de cartier sînt realizate de muncitorii de la Termocet, firmă la care acționarul majoritar este CET Bacău. „Mai avem de finalizat lucrările la CT4/5 9 Mai și 1 Cornișa, iar de săptămîna viitoare vor începe reviziile la CT 4 Cremenea și 1 Mai. în maximum două săptămîni, lucrările vor fi finalizate”, ne-a declarat Iulian Stoican, directorul Termocet Bacău.
în acest an, reviziile și reparațiile periodice obligatorii, care se efectuează la centralele termice de cartier, aduc mai mult a cîrpeală. Și asta pentru că acestea sînt executate cu forțe proprii și fără ca CET-ul să investească vreun leu. Directorul Vasile Drăgușanu susține că societatea nu are bani să facă asftel de investiții, în condițiile în care acum se derulează mordernizările și automatizările a nu mai puțin de 34 de puncte termice din oraș.
în aceste condiții, instalatorii se văd nevoiți să cîrpească instalațiile și centralele cu piese luate de la alte centrale termice de cartier.
Faptul că reviziile și reparațiile vor fi finalizate sau au fost deja nu-i bucură de nici o culoare pe băcăuanii centralizați. Chiar dacă centralele sînt apte să funcționeze, acestea nu pot da căldură din cauză că nu au gaz. E.ON Gaz România a sistat furnizarea gazului metan încă de la 1 iunie, iar de atunci la robinete nu a mai curs nici un strop de apă caldă. Nici acum lucrurile nu se vor schimba, de vreme ce instalațiile de gaz continuă să rămînă sigilate. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.