Copiii scoși din ghearele tatălui denaturat încep să-și revină

Administrator

Cei patru copii din comuna băcăuană Tîrgu Trotuș luați luni de către autorități de lîngă tatăl denaturat, care nu le asigura condiții decente de viață, încep să depășească trauma provocată de mizeria, sărăcia, foamea și atmosfera tensionată la care fuseseră supuși atîta vreme. „Micuții se simt foarte bine, s-au acomodat rapid și și-au făcut deja și cîțiva amici. Sînt foarte încîntați, în special de desenele animate de la televizor. Nu vorbesc deloc despre părinți, despre alte persoane apropiate sau despre casă. Carențele educative sînt evidente, cel mai mare dintre ei se comportă în continuare ca un părinte față de ceilalți”, a declarat, ieri, Alina Iftode, purtătorul de cuvînt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Cei patru minori, a adăugat ea, vor face ședințe de consiliere în scopul rezolvării problemelor create de tratamentul suferit acasă. Am contactat și forțele locale de ordine, pentru a afla dacă intervenția de luni, la care au participat și jandarmii, a avut urmări nedorite în comunitate. „Bine-au făcut că au luat bieții copii. Tatăl lor, Lucian Kover, are la activ numai anul acesta șase amenzi pentru tulburarea liniștii publice, iar soția a fugit tot de răul lui. După ce au plecat micuții, în satul Tuta e liniște și pace”, a precizat Gelu Popescu, agent-șef la Poliția Tîrgu Trotuș. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.