Vacanță exploatată politic

Ștefan RADU

Cu gîndul la concediul ce va să vină, preocupat mai ales de pregătirea bagajelor, nici nu mi-am imaginat că o asemenea perioadă poate fi exploatată politic. Mai deunăzi, un prieten înțelege puțin din graiul unguresc m-a abordat de-a dreptul supărat pe motiv că „presa doarme în papuci!”… Mai că l-am luat la rost din spirit de solidaritate de breaslă. N-am avut spor. Mi-a pus în față un teanc de hîrtii. Erau traducerile unor materiale din presa de limbă maghiară din Ardeal și din Ungaria. Subiectul: taberele gratuite pentru copiii ceangăi din Moldova. în completare, amicul mea mi-a povestit peripețiile nepotului său, beneficiar al unui sejur într-un sat din zona Balatonului. După părerea lui, copiii luați din Moldova sunt folosiți într-o dispută politică declanșată de lideri români și maghiari, fără a exista o susținere reală din partea populației. Am citit materialele respective, am căutat date suplimentare pe internet și acum înclin să-i dau dreptate amicului supărat.
Dacă ar avea cineva răbdarea să facă o analiză a presei de limbă maghiară din România, pe un an, să zicem, ar descoperi că o treime dintre articole sînt critici, plîngeri și denunțuri împotriva „unor practici discriminatorii și încălcări ale drepturilor omului și minorității maghiare” (am citat dintr-un astfel de material) de care se fac vinovate structurile guvernamentale, parlamentare sau locale de la noi din țară. Altă treime are ca subiect central grija și eforturile Ungariei de a corecta aceste opresiuni mîrșave. Aceste articole sînt preluate de presa budapestană din publicații precum „Moldvai Magyarsag” („Maghiarimea Moldoveană”) și transformate în adevărate dezbateri naționale. Pentru o serie de organizații și activiști promaghiari, „problema ceangăiască” (de ce o fi o problemă, oare?!) a devenit un fel de obsesie. Să ne amintim că în februarie, anul acesta, Schopflin Gyorgy a prezentat în Parlamentul Europei un document intitulat „Copiii diasporei ceangăiești din România” (semnat de Vitezy Zsofia, director la săptămînalul ungar „Reform”) în care se vorbea despre „traiul greu” al respectivei comunități și despre „imobilismul statului român” pe linia introducerii învățămîntului în limba maghiară. Asemenea „documente” sînt înaintate frecvent la cele mai diverse foruri internaționale, fără ca autoritățile noastre să aibă vreo reacție diplomatică. Astfel s-a creat impresia că toate aceste „abuzuri” sînt reale și în contradicție cu normele occidentale. Au devenit – prin lipsa noastră de combativitate – un fel de axiome pentru străinii care ne monitorizează. Nu s-a făcut nici măcar efortul de a se explica faptul că înșiși ceangăii sînt arareori ascultați și acceptați de către „binefăcătorii” lor (după cum am văzut la dezbaterile din cadrul congresului internațional organizat la Bacău, în urmă cu cîteva luni). Li se cere imperativ să se declare unguri vorbitori de maghiară, indiferent de opțiunea lor reală. Această presiune continuă este recunoscută chiar și de presa budapestană. în materialele jurnalistice pe care le-am văzut, referitoare la taberele școlare gratuite pentru ceangăii din România, am descoperit afirmații îngrijorătoare. Astfel, Kapas Attila, din localitatea Kartal, declară, sincer, că unii activiști din satele din județul Bacău i-au spus „că ar fi mai bine dacă acești copii nu ar fi cazați în același loc pentru a nu vorbi limba română, astfel că i-am cazat la familii diferite. Atît timp cît cei 45 de copii nu sînt împreună sînt nevoiți să vorbească limba maghiară.” De ce a fost necesară o asemenea strategie? Pentru că așa cum spune, tot la Duna TV, Ballai Zoltan, preot reformat din localitatea Balatonfenyves, „noi îi considerăm maghiari, dar ei nu vorbesc această limbă între ei, ci numai limba română.” Și atunci mă întreb cui folosește introducerea în școlile și bisericile din zona ceangăiască a limbii maghiare? Faptul că autoritățile ungare și o puzderie de fundații și asociații bine finanțate organizează anual peste 20 de tabere în zece sate (după cum am găsit informația în „Nepszabadsag”) presupune un efort ce se justifică doar printr-un viitor cîștig politic. Trebuie să recunoaște, însă, că această strategie nu ar fi posibilă fără indiferența autorităților noastre. Am spus-o și altădată: Academia Română – care cheltuie banii pe fel de fel de programe – are datoria de a realiza o cercetare amplă și credibilă referitoare la originea și tradițiile acestei comunități de ceangăi. S-ar pune capăt astfel unei polemici interminabile, întreținută doar de interese politice. Altfel cred că prietenul meu va fi din ce în ce mai furios pentru că nu suportă ca familia lui să fie monedă de schimb la o ruletă a intereselor prea puțin definite. Am citit materialele respective, am căutat date suplimentare pe internet și acum înclin să-i dau dreptate a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!