– foto: „cota1” – Sfat, adhoc, pentru cota de lapte, la Cucuieți (Foto: Petru DONE)
– foto: „cota2” – Vasile Aichimoaie, directoul OJCA Bacău, crede că specialiștii trebuie să explice mai clar oamenilor ce e cu cota de lapte
în fața opțiunii pentru cota de lapte, țăranii dau înapoi
• după circa o lună de campanie pentru repartizarea cotelor, s-a ajuns la concluzia că oamenii nu sînt corect informați ce este cu aceste cote
Ambiția occidentalilor din Uniunea Europeană de a impune și în România forme de reorganizare a agriculturii și noțiuni cum sînt „cooperativa agricolă de producție” sau „cota de lapte” dau bătăi de cap țăranilor, obișnuiți cu alte vremuri și cu alte reguli impuse, prin care au fost deposedați și de pămînt și de mijloacele de muncă pe care le aveau pe lîngă casă. Deși acum noțiunile au cu totul alte înțelesuri. Campania pentru repartizarea cotei de lapte, dusă de aproape toate instituțiile din agricultură se lovește, în unele sate ale județului Bacău, de încăpățînarea producătorilor agricoli, a crescătorilor de animale, de a se înscrie la cota de lapte. „Sînt sate – spune directorul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Bacău (OJCA), Vasile Aichimoaie – în care nu am convins, pînă la ora asta, cu toată armata de funcționari din trei instituții agricole, nici zece oameni să depună cereri pentru cota de lapte”. Cea mai gravă situație, din acest punct de vedere, este în comuna Dofteana. La sfîrșitul săptămînii trecute, am însoțit o echipă de ingineri de la OJCA și de la sucursala Bacău a Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură în satul Cucuieți din această comună.
Cucuieți este sat de munte. Lungit în aval pe albia Trotușului, pe dreapta, pe sub poalele blînde ale muntelui. Sat frumos, de oameni gospodari, judecînd după casele așezate una lîngă alta pe o parte și alta a drumului. Căutăm, însă, drumul pe valea pîrîului Soci, să dăm de echipa de ingineri, și ni se arată calea, de la o intersecție, chiar înspre munte. Asfaltul bun, din Centru, se termină subit sub roțile mașinii și urcăm pe o buză de drum, bolovănoasă ca în cariera de piatră. Ulițe strîmte se fac, mereu la stînga. Nici țipenie de om pe drum, prin curți. Lumea o fi fost pe la biserică, în zi de mare sărbătoare în care am ajuns la Cucuieți. Telefonul mobil ne scoate, însă, din încurcătură și dăm de echipa de ingineri. Greu de găsit oamenii pe acasă – aflăm de la specialistul OJCA, în caietul căruia vedem o evidență cu peste 350 de gospodării. Și mai greu de stat de vorbă și de lămurit pe cineva. La Cucuieți, mai aflăm, s-au depus numai cinci cereri pentru cota de lapte.
Sărăcie mare la Cucuieți
Cîrnim pe u uliță și amușinăm pe la porți. Nici cîinii nu latră, în Cucuieți. Măcar a pustiu. Ne sucim, ne învîrtim, citim pe porțile din lemn, vechi, numele gospodarilor și anii în care au fost ridicate fie porțile, fie casele. Ne întoarcem, dintr-o fundătură de uliță și dăm de doi bătrînei. Vin, parcă de la cireadă. Aflăm că sînt Neculai Știrbu și Matei V. Gheorghe, dar nu facem bine cunștință că mai apare și Mihai Marin. Dacă au auzit de cotele de lapte? Ehei, da’ cum nu – spun ei, șmecherește, privindu-ne de sus pînă jos, cîntărindu-ne să vadă cam cu cine au de-a face. „Știm că nu ai voie să comercializezi surplusul de lapte dacă nu ai cotă – spune, chiar în acești termeni, Neculai Știrbu. Dar la noi, dacă ai numai o vacă, n-ai cum vinde lapte, care trebuie în familie”. Directorul Aichimoaie e, într-un fel, om de-al locului, de prin Comănești, și le știe oamenilor din zonă obiceiul. âi ia pe departe, dar bate către ceea ce ne interesează. Au ei, cei cu care ne-am întîlnit, cote de lapte sau nu? Nu au. Păi, de ce? Țăranii nu răspund. Sînt oameni în vîrstă și plimbați oleacă prin lume, adică prin schelele de petrol, unde au lucrat ani buni, pînă la restructurare. Au ieșit la pensie cu bani puțini și au redevint, de fapt, ceea ce erau de o viață, adică țărani. Răspund, acum, la orice, numai la întrebarea cheie nu. Ca oricare țăran din România. „Cotele de lapte nu sînt obligatorii – le explică Vasile Aichimoaie. Dar ele se vor cumpăra foarte scump, dacă acum țăranii nu înțeleg să le ia gratis. De asemenea, vînzarea animalelor nu este legată de cota de lapte. Cota rămîne la proprietarul animalului, chiar dacă îl vinde. Cotele poate fi și închiriate și lăsate moștenire. Ele vor ajunge, însă, mai scumpe decît vacile”.
Cucuiețenii fac politică și cînd nu fac
Oamenii se fac că înțeleg. Ei spun că da și chiar pare să fie adevărat. Pînă acum nu li s-a explicat chiar așa de clar și se temeau de impozite și de alte alea. în rest, o țin pe a lor. „La țară – spune Neculai Știrbu – dacă muncești și ai, mănînci, dacă nu, nu. Cu furatul acum nu se mai poate. Numai dacă muncești ai. Eu acum sînt pensionar. Am o pensie de trei milioane și jumătate, dar nu mi-ajunge. Mă uit la parlamentarii care au mult mai mult ca noi, zeci de milioane. Mie de asta nu-mi place politica și nici n-o să-mi placă. Am în curte o vacă, o vițică și doi purcei. Pentru nevoile casei”. Alături, Marin Mihai privește, înnegurat, linia de sus de tot a orizontului. „Eu sînt pensionar – spune el. Am 68 de ani și mă ocup cu agricultura. Dacă nu mă scol dimineața să mulg vaca, n-am ce mînca. Fac și eu ce pot, nu mă duc la furat sau la cineva să cer. Am lucrat la petrol și am trei milioane și șapte sute pensie. E puțină, dar e bună”. Cîțiva tineri din vecini apar și ei care de pe unde. Se apropie și trag cu urechea, nu se bagă în vorba celo bătrîni. „Eu trăiesc pe lîngă casă – îl auzim pe Matei V. Gheorghe. Am un milion și trei sute de mii de lei pensie, la 64 de ani. Am o singură văcuță. Nu știu nimic de Uniunea Europeană, mă și gîndesc că nici nu voi apuca zilele acelea, să trăiesc și eu acolo. Noi sperăm să fie mai bine atunci, dar Dumnezeu știe ce va mai fi. Mă gîndesc că o parte din noi și atunci vor trăi mai rău”.
Cota de lapte, între șmecherași și gospodari
Discuția rămîne ca în tren, cum se spune. Oamenii nu fac nici o promisiune, dar dau din cap aprobativ și spun că acum au înțeles. Despre cote, rămîne să mai discute cu inginerii care trec pe la ei, care bat din poartă în poartă. Specialistul de la OJCA ne arată caietul cu evidența și cu semnăturile oamenilor. Semnături că au luat la cunoștință și pentru a nu emite, mai tîrziu, pretenții că lor nu li s-a dat cotă de lapte. Pornim, astfel, spre centrul satului, de unde am și venit. Găsim, în intersecția largă, un cipor de flăcăi la o miuță. Nu cu ei am avea treabă, ci cu oameni mai așezați. Dăm și de aceștia și, dacă intrăm în vorbă cu doi dintre ei mai apar cîțiva. Despre cotele de lapte au auzit. „Ne întrebăm, însă, dacă nu cumva se iau impozite pe această bază. Iar noi mai știm una, că dacă spui că nu ai vacă, Dumnezeu ți-o ia și pe aia pe care o ai” – își dă unul cu părerea. Un flăcău lasă mingea și se apropie. Nu știe mare lucru, dar se bagă în vorbă, „doct” și colțos. Zice despre colectiv, despre vremea comuniștilor, despre carnea care se mai găsea atunci, chiar dacă nu era voie (sic!), dar despre cotă nici să nu audă. Pleacă așa cum a venit și se urcă, împreună cu alți doi-trei, într-o Dacie, cu veselie mare, golănească. Bătrînii mai stau cu noi. O femeie întreabă de prețul laptelui. „Cum, adică, cine stabnilește prețul ăsta, la cotă?” – întreabă ea, confuză, dar află, pe loc răspunsul. Se luminează deodată și dă asigurări că a înțeles tot. Așa spun și ceilalți. âi lăsăm cu inginerii repartizați în comuna Dofteana și ne retragem pentru cîteva concluzii. „Am, deja, clar convingerea că oamenilor nu li se explică foarte clar despre ce e vorba cu aceste cote – opiniază Vasile Aichimoaie. Știu, acum, unde trebuie să batem mai multă monedă și să facem ceva pentru a lămuri lucrurile”. Nu durează mult și sîntem sunați de directorul Unității pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Bacău, Constantin Viziteu, cu care ne-am și întîlnit, de altfel, ceva mai devreme, pe șoseaua dinspre Bacău. Pleca spre Onești, tot pentru cotele de lapte. Aflăm că a stabilit pentru astăzi, 18 septembrie, o întîlnire cu toți specialiștii angrenați în repartizarea cotelor de lapte din zona de munte, la Onești. A simțit și el nevoia de a clarifica mai mult lucrurile cu acești specialiști, de a trage și o primă concluzie după prima lună de activitate. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.