Corpul de control de la Ministerul Agriculturii a început ieri o amplă verificare în județul nostru, asupra modului în care s-a soluționat dosarul moștenitorilor familiei Fodor. Aceștia au solicitat să li se retrocedeze o suprafață de 28,5 hectare de teren agricol, pe raza comunei Sărata, dar pentru că pe acesta s-au construit diverse clădiri de interes public, Comisia Județeană de fond funciar a dispus să se dea teren la schimb în comuna Tătărăști. Moștenitorii nu a fost de acord cu acest verdict și au făcut apel în justiție, unde au avut cîștig de cauză. în paralel, la Ministerul Agriculturii au ajuns sesizări atît de la moștenitorii Fodor, cît și de la Prefectura Bacău, și de aceea s-a dispus un amplu control la fața locului. „Corpul de control a venit să verifice întregul dosar de retrocedare și să stabilească unde este realitatea și dacă s-a procedat corect. Noi vom face recurs la hotărîrea instanței, prin care se dă dreptate moștenitorilor Fodor”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. El a mai cerut încă odată comisiilor locale și celei județene de fond funciar să dea soluții în baza legii. (Claudiu TĂNĂSESCU)ntrol a venit să verifice întregul dosar de retrocedare
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.