Comunic, deci exist

Despre revistele academice

O publicație științifică de nivel universitar trebuie, cred, să răspundă la o nevoie reală, concretă, identificabilă și măsurabilă atît dintr-o perspectivă instituțională, cît și dintr-una individuală. Aceasta ar însemna ca revista să reprezinte un factor de creștere a prestigiului universității și unul de realizare profesională a membrilor săi. Strict tehnic vorbind, revista este un mijloc de comunicare între membrii comunității academice care o editează, dar și între comunitățile academice de nivel local, regional și global.
În Era economiei redefinită ca fiind axată pe crearea de informații și cunoștințe utile – acum sau în perspectivă – comunicarea prin publicații de specialitate este principala formă de lansare pe piața ideilor a producției științifice, de testare a utilității acesteia și de amplificare ideatică prin contagiune, imitație sau simplu ecou informațional. Simplu spus, o revistă științifică este o carte de vizită pentru colegii de breaslă din afara organizației editoare, dar și o oglindă pentru autori.
Se afirmă că „un profesor nedublat de un cercetător științific autentic este unul mediocru”. Înclin să dau crezare acestei alegații (destul de deranjante) privind lucrurile prin prisma misiunii actuale a universităților, aceea de a pregăti absolvenți care vor lucra într-o economie bazată pe creativitate, inovație și informație. Or, neoferirea de modele de creativitate, de tehnici de inovare și de scheme de lucru cu informația înseamnă neîndeplinirea misiunii asumate. În ultimă instanță, a preda nu înseamnă nici a dicta un curs scris de antecesori, ci a alcătui informația științifică rezultată din cercetările proprii, dar și ale altora, într-o manieră originală, adecvată auditoriului, propriilor exigențe și standardelor de calitate impuse de managerii universității.
Mai mult, ideea că educația și cercetarea nu constituie o piață concurențială reală este falsă și păguboasă prin consecințele sale. Există, într-adevăr, opinia că rezultatul concurenței între universități (goana după clienți, fie aceștia studenți sau potențiali contractanți ai producției științifice) este scăderea continuă a calității actului și procesului didactic. Dacă acest lucru ar fi valabil, atunci nu ar mai exista universități de elită care percep taxe exorbitante tocmai pentru o calitate de excepție a actului didactic. Sau, altfel spus, industria contrafacerilor – o formă a involuției calitative a economiei generate de lipsa informării corecte și adecvate a cumpărătorilor – este doar dovada că regulile fundamentale ale economiei de piață sînt deliberat încălcate, cu consecințe economice, politice și etice grave. Tocmai în Era informației industria falsurilor și contrafacerilor înflorește pe baza lipsei de informații adecvate și pertinente care să atragă atenția – prin informare și comunicare – consumatorilor că prețurile excesiv de mici îi atrag în capcana iluzoriei obțineri de bunăstare suplimentară.
Revenind la domeniul educației, consider că este grav faptul că nu se fac suficiente cercetări pe tema consecințelor pe termen mediu și lung a promovării calității îndoielnice a procesului de educație la toate nivelurile acestuia.
Universitatea Bacovia lansează ca pe o (auto)provocare ideea unor cercetări comune, transdisciplinare și holiste pe tema raportului preț-calitate în educație și cercetare. Una dintre ipotezele de lucru ar putea fi următoarea: dacă se va continua procesul de scădere a calității educației în România, în cîți ani se va ajunge ca însăși potențialul științific de a cerceta o asemenea temă să dispară? (Liviu DRUGUS, Universitatea „Bacovia”) ideea unor cercetări comune, transdiscipl

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!