Consiliul Local Onești a aprobat studiile de fezabilitate pentru consolidarea și modernizarea podului peste rîul Trotuș (aflat pe DN 11, care face legătura între Onești și Bacău) și alimentarea cu gaze a trei blocuri de locuințe de pe strada Fîntînele (în zona industrială), unde locuiesc peste 50 de familii fără un minim de confort.
Podul peste rîul Trotuș, care a fost executat în anul 1980, a suferit de-a lungul timpului o serie de degradări și a fost afectat la inundațiile de anul trecut. Acum, pe acest pod se circulă cu o viteză de 10 kilometri pe oră, iar tonajul maxim admis al autovehiculelor care îl tranzitează este de 40 de tone. După întocmirea unei expertize tehnice, s-a constatat că trebuie luate măsuri urgente pentru înlocuirea suprastructurii, cămășuirea elementelor de beton armat și protecția digului de dirijare de pe malul stîng, care a fost afectat de inundații. însumate, aceste lucrări ajung la 15.000.000 de lei noi (4.280.000 de euro), sursa principală de finanțare fiind Guvernul României. Consilierii oneșteni au aprobat studiul de fezabilitate, mai ales pentru că pe aici se desfășoară traficul de pe DN 11, iar podul nu corespunde condițiilor impuse de strategia drumurilor naționale. „Pînă la consolidarea și refacerea acestui pod, care va avea patru benzi de circulație și două trotuare a 1,5 metri, circulația autovehicolelor se va face pe podul metalic construit lîngă podul pe care trece acum linia ferată Adjud – Ghimeș, care trebuie și el consolidat” – a declarat primarul municipiului Onești, Emil Lemnaru. El a amintit și că, la terminarea lucrărilor, la capătul acestui pod va fi amenajat un sens giratoriu.
în privința studiului de fezabilitate pentru alimentarea cu gaze a trei blocuri aflate pe strada Fîntînele, consilierii oneșteni au căzut de acord cu proiectul. Aceste blocuri au fost alimentate cu agent termic de la CET Borzești, pe vremea cînd acesta funcționa. Pe strada Fîntînele locuiesc 54 de familii, care nu au minimul de confort. Aici, alimentarea cu gaze se va face prin prelungirea cu 660 de metri a conductei de gaze care trece prin zonă. Valoarea acestui proiect este de 158.984 lei noi (45.400 de euro). Locuitorii din această zonă trebuie să-și facă, din fața blocului, branșament individual, pentru a beneficia de gaze și, implicit, de căldură în apartamente (cu ajutorul centralelor termice de apartament), în prezent ei fiind nevoiți să-și încălzească locuințele cu reșouri și calorifere electrice. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.