Ștefan RADU
Mai mult ca altă dată, Ziua Armatei din acest an are o mai mare semnificație: este ultima festivitate la care participă soldați în termen, adică tineri care au fost obligați „să-și satisfacă” (halal satisfacție!) stagiul militar. De-acum înainte vom vorbi doar despre soldați profesioniști, Armata funcționînd numai cu angajați, ca oricare altă instituție. „Abolirea” obligativității stagiului militar a fost una dintre promisiunile electorale din care Alianța a scos un frumos beneficiu. Cîteva procente au venit – cu siguranță! – de la tinerii aflați la primul vot. Pe aceștia i-a interesat mai puțin doctrina uneia sau alteia dintre formațiunile concurente sau profilul candidatului de pe listă. A fost de-ajuns declarația că vor scăpa de arcanul istoric și de Moș Teacă, subofițerul încremenit în poveștile militărești spuse de tații și bunicii care n-au uitat toată viața necazurile ostășiei. Pretutindeni prin unitățile patriei, indiferent de regim și de sistem, au existat indivizi care au transformat instrucția militară în spectacol de prost gust: alarme inutile în miez de noapte, umilirea „pifanilor” doar pentru că plictiseala gradaților depășea limita suportabilă, obediența față de superiori etc. Erau și lucruri bune: unii abia după ce îmbrăcau haina militară învățau să dea bună ziua, să se prezinte cuviincios, să-și descopere capul înainte de a intra într-o încăpere, să-și spele ciorapii și să-și ajute colegii. Ba alții s-au ales și cu meserii bune: șoferi, mecanici, operatori de relee și telexuri, transmisioniști Morse, fochiști etc. Singurele probleme erau la nivel mental. Obligativitatea stagiului și sentimentul de claustrare între zidurile unei unități îi aduceau, pe unii dintre tineri, la disperare. Poate acum, cînd trecem la o Armată de voluntari, vor dispărea cazurile de sinucidere și dezertare de multe ori inexplicabile.
România schimbă, astăzi, fundamentele doctrinei militare. „Armata Poporului” dispare. Imaginea națiunii care se ridică, din fiecare colț al țării, pentru apărarea fruntariilor se estompează. Vor fi doar cîțiva profesioniști care cunosc normele acestei meserii și doar în caz de război, de mobilizare generală, vor fi chemați la apel și cetățenii neinstruiți, cei care – într-un conflict real – devin carne de tun în primele momente pentru a da răgazul necesar profesioniștilor să-și organizeze apărarea. Secole la rînd ne-am lăudat cu exemplele de „luptă a întregului popor împotriva cotropitorilor”. Otomanii – care aveau o armată de profesioniști, perfect organizată, gata să lupte și în deșerturile Arabiei, și în mlaștinile Neajlovului – se loveau de cetele valahilor, țărani veniți la război cu furca sau coasa, direct de pe ogor. O asemenea imagine edulcorată nu-și mai găsește locul în realitatea secolului XXI. De altfel, multe dintre șabloanele militare dispar astăzi. Este greu de imaginat cum se poate lupta cu tancul sau cu bombardierul împotriva unui individ cu un rucsac în spate, gata să se detoneze într-o stație de metrou. Sau – mă întreb – ce eficiență are o baterie de artilerie împotriva unor „teroriști informatici” care pot distruge sistemul bancar mondial, cel de coordonare a unor sateliți sau care pot produce haos în traficul aerian? âmi amintesc de insistența cu care locotenentul nostru ne cerea să învățăm cum se folosește cu eficiență lopățica de infanterist cu care săpam adăpostul individual. Tranșeele de astăzi sînt extrem de subtile și imateriale. Avem o asemenea dovadă privind la cele ce se întîmplă în Irak sau în Afganistan. Oricîte bombe ar lansa coaliția internațională și oricît ar patrula blindatele, actele de terorism și războiul de gherilă nu vor înceta. „Soldații” noilor vremuri trebuie să fie specialiști nu doar în mînuirea pistolului mitralieră și a grenadei de atac (aia cu coadă), ci mai ales în culegerea de informații, în prelucrări statistice și în gestionarea unor imense baze de date globale. Propaganda, acțiunile de dezinformare și manipulare, armele neconvenționale (de genul celor psihotronice), capacitatea de infiltrare în teritoriul ostil, asumarea misiunilor individuale, iată doar cîteva dintre elementele necesare în războiul modern, continuu și imprevizibil. Au trecut vremurile cînd oștile se întîlneau pe un cîmp, în zori, față în față și luptau după scenarii cavalerești, unde onoarea era cel mai important lucru. Linia fortificată Focșani-Nămoloasa este istorie. Diferența dintre ea și ce se întîmplă astăzi este echivalentă cu diferența dintre carul de luptă roman și avionul F-16. Amintirile lui Moș Teacă au devenit literatură. Nu i-a mai rămas decît să plece în șomaj.nor „teroriști informatici” care pot distruge sistemul bancar mondial, cel de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.