Budapesta a găzduit, la sfîrșitul săptămînii trecute, „internaționalele” de badminton ale Ungariei, unul dintre cele mai tari concursuri de gen. La competiție au participat și băcăuancele Florentina Petre și Alexandra Milon, care, la dublu feminin, au fost la un pas de a se califica în semifinale, ceea ce ar fi însemnat, automat, clasarea pe podium. Cele două au învins cu 2-1 (21-13, 14-21, 21-12), în „optimi”, perechea canadiană Charmaine Reid – Fiona McKee, dar au pierdut în „sferturi”, scor 1-2 (19-21, 21-13, 6-21), la cehoaicele Hana Milisova – Martina Benesova. Interesant este faptul că, în urmă cu doar două săptămîni, Florentina și Alexandra le învinsese categoric pe cele două sportive din Republica Cehă. Altfel, elevele antrenorului Bogdan Milon au participat atît la simplu feminin, cît și la dublu mixt, dar „aventura” lor a fost ceva mai scurtă. La simplu feminin, Alexandra Milon nu a reușit să treacă de calificări pierzînd în fața unguroaicei Krisztina Adam cu 0-2 (14-21,17-21), în timp ce Florentina Petre a intrat pe tabloul principal, dar a pierdut în primul tur la portugheza Ana Moura: 0-2 (11-21, 19-21). La dublu mixt, Alexandra Milon și Robert Ciobotaru au pierdut cu 0-2 (17-21, 21-23) în fața perechii Bjoern Frediksson (Suedia) – Anastasia Kudinova (Rusia), în timp ce Florentina Petre și Florin Pătroiaca au pierdut cu 0-2 (11-21, 13-21) în fața rușilor Vladimir Malkov și Anastasia Russkikh. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.