Educația fizică rămîne probă de Bacalaureat
Uite educația fizică, nu e educația fizică. Cam acesta a fost principiul după care a lucrat Ministerul Educației și Cercetării (MEdC) în privința prezenței sportului printre materiile care pot fi alese ca probe de concurs la examenul de Bacalauareat din vara lui 2007. Scoasă din lista în cauză în august, educația fizică a revenit, ieri, în familia probelor de „maturitate”, MEdC cedînd în fața avalanșei de cereri venite din partea elevilor și părinților, care nu s-au împăcat cu ideea dispariției sportului ca probă de Bac. „Argumentul majoritar prezent în cereri a fost că elevii care doreau să se prezinte la această probă nu au mai insistat, în anul școlar precedent (clasa a XI-a), pe studiul disciplinelor aprobate prin metodologia de la sfîrșitul lui august. Analizînd această situație și punînd în prim plan interesul elevilor, ministrul Mihail Hărdau a decis, prin ordin, ca disciplina educație fizică și sport să facă parte din lista probelor care vor fi susținute la examenul de Bacalaureat din 2007”, se arată într-un comunicat emis de MEdC.
Problema revenirii asupra deciziei luate în august a fost pusă pe tapet și la consfătuirea inspectorilor generali, care a avut loc la sfîrșitul săptămînii trecute, la Sf. Gheorghe, dar nu s-a luat nici o hotărîre concretă, pentru ca, la cîteva zile distanță, ministrul Hărdău să emită ordinul amintit. „Destul de mulți inspectori generali sînt, de formație, profesori de educație fizică și, la Sf. Gheorghe, au optat pentru menținerea educației fizice ca probă de Bacalaureat. Apoi, toate țările europene pun foarte mare preț pe orele de educație fizică, de aceea cred că revenirea asupra deciziei din vară este cît se poate de firească”, a opinat inspectorul general Ovidiu Cojocaru. La rîndul său, profesorul Gheorghe Rață, inspector de educație fizică în cadrul Inspectoratului Școlar, a considerat că revenirea sportului printre materiile de bacalauret e binevenită. „în vară s-a spus că foarte multe note de la proba de educație fizică sînt «umflate» și că, fiind o probă practică, e foarte puțin controlabilă. Drept urmare, s-a ales soluția cea mai simplă și s-a renunțat la ea. Aș aduce, însă, în discuție doar proba orală de limba română, unde sînt la fel de multe note foarte mari și elevii respinși sînt foarte puțini, dar nimeni nu a pus problema renunțării la această probă. în aceste condiții, cred că decizia de acum a ministerului este foarte bună, pentru că existența sportului ca probă de examen îi va determina pe elevi să vină constant la orele de profil”, a declarat inspectorul Gheorghe Rață. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.