„De gustibus”

Nicolae GRECU

Cînd au lansat expresia „De gustibus non disputandum”, strămoșii noștri latini se gîndeau strict la papilele gustative. Francezii, latini mai rafinați, garnisiți cu noblețe celtică și mîndrie germanică, au extins expresia dincolo de bucătărie și, timp de multe secole, numai ei au decretat ce este „chic” și „de bon gout”. Iar traducerea eronată, „gusturile nu se discută”, aparține exclusiv celei mai estice ramuri a latinității europene. Trecînd în domeniul sportiv, nu vrem nici să disputăm, nici să discutăm gusturi (sau preferințe), doar ne mirăm că la finalele Campionatelor Naționale de box pentru seniori, cu toată crema pugilatului amator din România, sala a fost mai bine de jumătate goală, în timp ce, doar cu o seară înainte era plină ochi la o anodină gală de Local Kombat (și nu K1, deoarece numele acesta este permis doar supergalelor în care se căpăcesc corifeii acestui „sport” apărut în ultimul deceniu). Oamenii boxului de pe la noi au definit aceste lupte în ring „manelele sportului”, deși nici sportul pe care îl slujesc nu e chiar comparabil cu muzica simfonică. Supranumele de „nobilă artă” dată boxului este un clișeu și provine din secolul al XIX-lea, cînd numai nobilii se băteau cu mănuși, oamenii simpli preferînd trîntele sau, mai exact, un soi de strămoș al „wrestling-ului” de astăzi.
Oricum, popularitatea bătăilor în ring gen „Local Kombat” sau „K1” ne dovedește din plin latinitatea. Nu la strămoșii noștri de la Rîm au apărut luptele de gladiatori? însă luptele din ringul de K1 reprezintă, ca și manelele, un fenomen social care trebuie reflectat cu atenție, dar și analizat cu măsură. Moraliștii spun despre manele că au texte nocive, că susțin ideea atotputerniciei banului, cu care poți cuceri toate gagicile pămîntului, iar despre cafturile din ring, că propagă violența, mai dihai ca filmele de superacțiune, nocive pentru dezvoltarea tinerilor. Esteții fac trimiteri la textele cretinoide ale respectivelor producții muzicale și la urîțenia bătăilor, oripilați de ideea că lumea (și bună, și rea!) scoate banul angro și se îmbulzește pentru a admira adolescente frumoase foc altoindu-se una pe alta cu picioare în pîntece. Numai că la orizont se arată și în țara noastră gogomănia numită „wrestling”, deja prezentă pe micile ecrane la ore nocturne. Un „sport” în care protagoniștii se apucă de picioare și se trîntesc cu capul de podea ca la piuă, în care loviturile pe la spate (chiar și în afara ringului!) sînt permise și în care chiar și frumoasele dimprejur dau cîte o mînă de ajutor. O aberație sportivă față de care bietele „kombaturi” par gimnastică ritmică sportivă, cu coarde și măciuci. Să vezi atunci, sărmane estet, ce bătaie pe bilete va fi la prima gală de wrestling organizată la noi…
Comentatorul care semnează nu este nici moralist, nici estet, mărginindu-se a crede că aceste manifestări sînt reflexiile în disciplinele de contact ale fenomenului degradării sportului în general, un fenomen care avansează lent, dar sigur. Fotbalul nu se degradează prin sumele exorbitante care se învîrt în jurul lui sau prin exploziile de violență care apar, nu numai în tribune, ci și pe teren sau în birouri? Atletismul nu se degradează prin concursurile de „Golden League”, în care regia primează asupra scenariului, cu „iepuri” plătiți regește pentru a respecta cu strictețe ritmul de concurs al celui care trebuie să cîștige? Baschetul nu se degradează prin concentrarea la maximum a tuturor valorilor mapamondului într-o competiție închisă ermetic (NBA)? Ciclismul, halterele și (iarăși) atletismul nu se degradează prin escaladarea exponențială a dopingului, generată de aceleași sume băgate în joc?
Cu peste 16 secole în urmă (anul 393), împăratul roman Teodosiu a emis edictul de suprimare a Jocurilor Olimpice. Motivul? Primordialitatea sporturilor violente, creșterea premiilor, în contrast cu idealul olimpic clasic, caracterul de mascaradă al întrecerilor, apariția pariorilor și multe alte lucruri pe care le observăm și astăzi. A fost nevoie de 1.500 de ani ca ele să renască datorită lui Pierre de Coubertin. Istoria este, fără îndoială, ciclică!i au decretat ce este „chic” și „de bon gout”. Iar traducerea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!