Peste o sută de copii „cîntăreți” din toată țara urmează să participe, în zilele de 4 și 5 noiembrie a.c., la etapa finală a Festivalului-concurs Național de Interpretare și Creație muzică folk „Toamna Baladelor”. Concursul va fi găzduit de Palatul Național al Copiilor din Capitală, iar zona Moldovei va avea reprezentanți din doar două cluburi ale copiilor: cele de la Tg. Ocna și Comănești. „Copiii de la Tg. Ocna vor concura la secția Creație cu grupul folk «Vox Creativ», iar la interpretare vor fi reprezentați de Andrei Mititelu – care este de un real talent, elev în clasa a X-a E de la Colegiul Național «C. Negri». Piesa pe care acesta o va interpreta este compusă pe versurile poeziei «Poartă-n ochi seninul», de Serghei Esenin, muzica fiind compusă de subsemnnatul. Ne punem mari speranțe în elevii noștri, mai ales că avem și antecedente dintre cele mai frumoase: locul I obținut la același Festival în ediția din anul școlar 2003-2004. Copiii de la Comănești vor fi, și ei, prezenți în concurs, la secția interpretări, cu trei grupuri folk sub îndrumarea prof. Gara Nicolae”, ne-a declarat instructorul muzical Mihai Teleagă. Festivalul este înscris în calendarul proiectelor educative școlare și extrașcolare al Ministerului Educației și Cercetării pe anul 2006. (Romulus Dan BUSNEA)itelu – care este de un real talent, elev în c
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.