Despăduchere amînată

Administrator

Mihai CHIPER

Cea mai importantă lege a anului a eșuat, pe fondul regrupărilor politice, trădărilor și schimbărilor de strategie surprinzătoare. Legea Agenției Naționale de Integritate a fost votată de Camera Deputaților cu o rapiditate și o majoritate aproape unanimă, egalată numai de votul pentru creșterea lefurilor deputaților. Parlamentarii PNL și PD, ultimele redute declarate ale platformei portocalii anti-corupție, au pactizat în zece minute cu frații lor de la PSD, PRM, PC și UDMR, lăsînd proiectul Monicăi Macovei, ciuntit de Comisia juridică, să ia drumul Senatului. Momentul se poate compara, în timp, doar cu mutilarea Legii Ticu, în 2000. Efectele strîmbe ale șopîrlelor strecurate în Legea deconspirării au blocat acest proces mai bine de 5 ani. Despăducherea clasei politice a fost amînată și începe să se vadă, în prezent, cu ce efecte.
Se spune, de ochii opiniei publice, că senatorii vor mai repara, atît cît se va mai putea, ceea ce au stricat deputații. Cu ce oameni, însă? în Senat, Alianța nu-și mai poate impune agenda de aproape un an. în fața iminentului eșec, voci ale societății civile și din presă deja caută țapi ispășitori acolo unde te aștepți mai puțin, în persoana ministrului Monica Macovei. „Tactică neinspirată”, „capitulare prematură”, „joc tactic mediocru” sînt sintagme folosite pentru a descrie cea mai tenace activitate ministerială, remarcată de toate oficialitățile europene. Mulți credeau că nu se poate așa ceva. Monica Macovei era luptătorul de serviciu al societății românești, Sisiful pus să suplinească comoditatea și inerția societății civile. Fără nici un fel de patetism, nu știm cîți ar fi îndurat umilințele și batjocura administrate de cîteva voci ale politrucilor formați de nomenclatura ceaușistă, cîți ar fi rezistat asaltului șantajist din unele trusturi mass-media. Monica Macovei este persoana cea mai atacată din guvern, adversarul comun al politicienilor și presei. Și pentru ce? Pentru că vrea doar o legislație europeană. Pentru că vrea „anchete profesioniste și nepărtinitoare” care să lovească în special în corupția la nivel înalt. E, într-adevăr, din perspectiva clasei noastre politice, un mare delict.
Retragerea ei de pe un front invizibil, în care este lăsată prizonieră dușmanilor chiar de către aliați, cînd are mai mare nevoie, nu e un gest întîmplător. Legea ANI va ajunge, probabil, pe masa președintelui, cu cîteva virgule în plus sau în minus, dar cu privilegiile parlamentarilor neatinse. Traian Băsescu are de ales în a refuza să promulge legea și, foarte probabil, dacă o sancționează, a activa clauza de salvgardare pe domeniul Justiței, una din consecințe fiind aceea că deciziile emise de instanțele judecătorești nu vor fi recunoscute în UE.
Lecția amară a legii ANI este că actuala Coaliție nu mai funcționează în nici un chip. Și-a atins limitele reformiste pînă aici, la averi. Dar nici nu avem șanse să se modifice foarte curînd, de vreme ce premierul Tăriceanu le-a reamintit deputaților jurămîntul de credință suprem în care crede și pe care se întemeiază noua ordine politică: „Anticipatele sînt o sinucidere colectivă”. Această declarație situează pe poziții adverse politicienii și interesele societății și e o recunoaștere a unei agende diferite față de votul acordat Alianței în 2004. Ceea ce s-a întîmplat la legea ANI se va repeta la majoritatea legilor organice, care pot deveni, pur și simplu, anti-europene. Adică, potrivnice României.ajoritatea legilor organice, care pot deveni, pur și simplu, anti-europene. Adică, potrivnice Români

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.