ARTE MARȚIALE – C.N. ECHIPE: Medaliile de bronz și de argint au fost cele obținute, cu preponderență, de karateka băcăuani de la Sport Club Municipal la ultima competiție importantă a anului 2006, campionatul național pe echipe de care se preocupă Federația Română de Arte Marțiale, afiliată SKDUN. în Sala Polivalentă din București și la întrecerile amintitei competiții, reprezentații SCM-ului au urcat trepte pe podium doar pînă la a doua, la seniori, tineret și juniori. Astfel, Andra Gavrilă, Alexandra Ciupercă, Ștefana Apostu, toate componente ale echipei băcăuane, au luat „bronz” la kata, tineret. Tot la kata, însă la seniori, băieții au ajuns pe același loc. Sorin Cîrciu, Mihai Radu, Ion Popescu (sportivi cu dublă legitimare, AIKO Shin București / SCM) sînt cei care au realizat isprava. La kumite (luptă cu adversar real), echipa de fete (categoria ^55 kg) formată din Andra Gavrilă, Alexandra Ciupercă, Ștefana Apostu (Onești) s-a ales cu medaliile de argint. Juniorii Alin Zavate, Tudor Sava și Răzvan Bîrgu au prins ultima treaptă a podiumului la categoria ^60 kg. încă de trei ori au mai luat „bronz” echipele de seniori: Ionuț Cășeru, Petru Cristea, Manuel Perju (-75 kg), Horațiu Ciorchelea, Petru Cristea, Iulian Fenik (open), Sorin Cîrciu, Mihai Radu, Ion Popescu (open).
Copiii au și „aur”
„Mă așteptam la rezultate mai bune de la seniori. M-au impresionat și m-au bucurat evoluțiile copiilor”, spune Doru Botez, antrenor coordonator la secția de arte marțiale de la SCM Bacău. Raluca Bucur (Onești), Mădălina Tamaș (Onești), ambele avîndu-l ca antrenor la club pe Bogdan Țenea, Andreea Margaș (Siretul Bacău, antrenor Dan Botezatu) sînt cele trei care au luat „aur” în concursul de kumite al celor mai mici de vîrstă. Vlad Făghian, Cristian Popescu și Teodor Mezat, toți de la Seishin Bacău, au ocupat locul al 3-lea la prima lor participare la un campionat național. „Rezultate foarte bune au obținut și elevii colegilor mei de la Dinamo (Florin Moraru și Adrian Loghin) și Siretul Bacău (Dan Botezatu). Mă bucură foarte mult pentru că există o pepinieră de copii talentați la cluburile băcăuane. Se popate realiza performanță și înaltă performanță, așa cum s-a și văzut, cel puțin, din rezultatele de la „mondiale” și „europene” din acest an, cel mai fructuos din cîte știu eu. Țin să mulțumesc firmelor Hidroconstrucția, Marcib și Fair Play pentru sprijinul financiar acordat”, a încheiat Doru Botez. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.