Bazarul de pe strada Milcov din Bacău a ajuns acum o amintire a , ceea ce pe vremuri era cunoscut sub numele de „tîrgul de ruși”. în fiecare duminică, zeci de băcăuani se adună acolo și încearcă un fel de troc cu aparatură electronică mai mult decît uzată, jucării dezmembrate, șurburi și table ruginite. „Comercianții” sînt, în general, oameni în vîrstă, care vînd orice în speranța să își mai adauge ceva la venituri. Ieri, forfota era mare și cumpărători neașteptat de mulți pentru un tîrg în care se vînd mai mult lucruri inutile. La intrare erau patru vînzători care încercau să scape de vreo zece cîini, unii de rasă, alții mai puțin. Chiar dacă aveau pedigree indigen, vînzătorii cereau minim 100 de euro pe cîinii care aduceau cu un Husky sau un lup.
După gardul de fier ruginit se întind, de nu mai ai pe unde să calci, folii de plastic pe care comercianții de ocazie și-au întins produsele. Un magnetofon Maiak din vremurile de mult apuse, dar care are un motor ars, se vindea cu 80 RON, un telefon cu disc cu carcasa spartă a fost evaluat la 20 RON, ce-i drept negociabil, iar cîteva jucării chinezeștii, fără roți și alte părți din ele, erau scoase la vînzare cu cel mult trei lei.
Vînzătorii, îmbrăcați în haine ponosite, se mișcau de pe un picior pe altul de frig, trăgeau cu sete din țigări și se uitau cum lumea trece agale prin fața așa-ziselor mărfuri. Mai erau și alții care încercau să scoată tîrgul din timpul în care se oprise și aveau la vînzare cîteva telefoane mobile, și ele antice, dar cu prețuri actuale. Ici colo mai era cîte o cameră foto, sau cîte o stație de emisie recepție la fel de scumpe ca și cele din magazin.
Cel mai bine le mergea celor care vindeau feronerie. Plinte pentru garduri, sîrmă, șurbelnițe, topoare, lopeți și șuruburi, toate aruncate pe jos, își așteptau clienții, care nu încetau să apară. în rest, vechile module care sînt acolo în fiecare zi, unde se vînd fel de fel de chinezării aduse de pe la „angrourile” din București. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.