Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” a găzduit, vineri seara, concursul de Miss Boboc al Colegiului Economic „Ion Ghica”. Pe scenă au defilat 11 domnișoare, alături de care s-a prezentat și un travestit, spre amuzamentul publicului. Fetele au impresionat prin ținuta de seară, însă nu se poate spune același lucru și despre proba întrebărilor surpriză. Ele s-au exprimat cu dificultate, au făcut multe greșeli de exprimare, ceea ce a atîrnat greu în ochii juriului. Zece fete au dat un plus de veselie spectacolului cu un dans pe un colaj de piese. în timp ce juriul s-a retras să delibereze, o elevă de la clasa a XII-a a făcut un mic număr de stand-up comedy. O altă tînără a reușit să împace publicul cu un dans latino, după ce sunetistul a reușit să încurce niște piese, iar Casa de Modă „House” și-a prezentat colecția de toamnă-iarnă. La final, concurentele au fost invitate în scenă pentru mult așteptatele rezultate. Premiul pentru popularitate a fost cîștigat de concurenta cu numărul opt, Cătălina Țambriș, iar marele premiu, titlul de Miss Boboc, a fost cîștigat de concurenta cu numărul patru, Gabriela Vîșteagă, întrucît ea a fost singura care n-a greșit în nici un fel la proba întrebărilor surpriză, după cum a explicat consilierul educativ Nicoleta Eftimiu. Gabriela se aștepta să cîștige pentru că are mare încredere în ea. „Prestigiul pe care ți-l aduce titlul de Miss Boboc în fața elevilor, în școală și nu numai, m-a determinat să particip la acest concurs”, ne-a declarat Gabriela. Dintre cuplurile cele mai mediatizate la ora actuală, Gabriela îi admiră pe Ștefan Bănică Junior și Andreea Marin, întrucît dragostea lor pare mai sinceră decît cea dintre Monica și Irinel Columbeanu sau dintre Oana Zăvoranu și Pepe. (Doina TIMUȘ)ca și Irinel Columbeanu sau dintre Oana Zăvoranu și Pepe. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.