Țara noastră, și mai ales județul Bacău, vor avea posibilitatea să se dezvolte de anul viitor, în toate domeniile de activitate, cu bani europeni. Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, se va deschide robinetul de fonduri structurale. Vestea ar trebui să fie una îmbucurătoare pentru băcăuanul de rînd și pentru autorități, care pot aceesa astfel proiecte pe cheltuiala europenilor. în realitate, lucrurile nu stau chiar așa, pentru că specialiștii care să întocmească proiectele și să atragă banii lipsesc cu desăvîrșire în județ. Pînă la integrare mai este puțin peste o lună, iar pe ultima sută de metri trebuie să se formeze experții. Dacă la orașe mai există în cadrul administrațiilor specialiști, la țară situația este dramatică. Pe lîngă primării nu există asemenea oameni instruiți, care să știe ce proiect să întocmească și care are șanse reale să fie declarat eligibil. Colac peste pupăză, comunele vor trebui să învețe să se asocieze, pentru a avea mai mari șanse cu proiectele. „Sîntem în faza în care se formează aceste structuri, la nivel de administrații, pentru accesarea fondurilor structurale. Este tîrziu, dar nu ține de Prefectură sau de Guvern, ci de calendarul etapizat fixat de Uniunea Europeană. Noi nu avem de ales, decît să ne mobilizăm și, în cît mai scurt timp, să încercăm să comprimăm informațiile și să ne formăm specialiștii”, ne-a declarat subprefectul Neculai Olaru. Deocamdată, la nivel de județ funcționează „telefonul fără fir”. Singurii care au mai fost la instruiri despre fondurile structurale sînt șefii județului. Aceștia, la rîndul lor, au informat și ei în teritoriu despre ceea ce s-a discutat. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.