Neșansa i-a privat de o victorie meritată

Administrator

FOTBAL: Intrați pe gazon cu un tonus moral ridicat, după victoria de la Odorheiul Secuiesc din precedenta etapă, moineștenii erau încrezători în obținerea victoriei. Dar, și de această dată, neșansa nu i-a ocolit, deși au făcut poate cel mai bun joc de la începutul campionatului. Astfel, chiar în minutul 8, oaspeții înscriu prin Știubei, la o acțiune la care gazdele au acuzat, pe bună dreptate, un offside trecut cu vederea de brigada vasluiană de arbitri. Petroliștii își revin din șoc și punctează, 10 minute mai tîrziu, prin Ungureanu, care a șutat violent din marginea careului mare. Pînă la final, Petrolul a dominat categoric, trecîndu-și în cont numeroase ocazii, mai ales în repriza a II-a, toate ratate cu nonșalanță. Ultimele două i-au aparținut lui Bucurel (min. 83 și 86) care, singur cu portarul, nu a găsit calea spre gol. Situația moineștenilor rămîne în continuare critică, mai ales că în ultimele două etape ale turului întîlnesc, în deplasare, pe Ceahlăul II Piatra Neamț, ocupanta poziției secunde în serie și, acasă, pe ocupanta locului patru, respectiv Pambac Bacău. Referitor la „morari”, în tribunele stadionului moineștean s-a aflat și Robert Ghioane, care
i-a spionat pe ieșeni, în perspectiva jocului cu aceștia, din etapa viitoare. (Mihai VIERIU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.