Ioan Răuță face avere din banii comunei Sascut

Administrator

Ioan Răuță, primarul comunei Sascut, ar putea face o mică avere de pe urma spațiului pe care l-a închiriat Grădiniței cu program prelungit din localitate. în urmă cu cîteva zile, consilierii locali au hotărît că edilul are dreptul de a încasa 44 de milioane de lei vechi pe lună, pentru că a pus la dispoziție locația proprietate personală în care funcționează unitatea de învățămînt preșcolar. Conform deciziei lor, adoptată pe 6 noiembrie, Răuță ar trebui să primească acești bani și retroactiv, cu începere de la 1 ianuarie 2006. „Consiliul Local a aprobat, cu doar două abțineri, plata unei chirii de trei lei noi, plus TVA, pentru fiecare metru pătrat de clădire, plus o chirie de 1,4 lei noi, plus TVA, pentru fiecare metru pătrat de teren. Imobilul are 206 metri pătrați, în timp ce curtea are 2.202 metri pătrați, ceea ce înseamnă, per total, o chirie de aproximativ 44 de milioane de lei vechi pe lună. în plus, Consiliul Local a fost de acord ca plata acesteia să se facă retroactiv, începînd din luna ianuarie. Ce-i drept, dintre cele trei oferte depuse, aceasta a fost cea mai avantajoasă ca preț, dar stau și mă întreb dacă hotărîrea Consiliului Local este morală”, ne-a declarat Eugen Luca, directorul coordonator al Școlii din Sascut.
Acesta a adăugat că Grădinița cu program prelungit din Sascut a funcționat dintotdeauna în actualul sediu, care, înainte de 1989, aparținea fostului IAS. „Clădirea a aparținut fostului boier din comună și comuniștii au naționalizat-o. în anii ’90 nu s-a pus problema retrocedării ei, pentru că era instituție de interes public. în 2000, însă, imobilul și terenul din jurul lui a fost retrocedat urmașilor fostului proprietar, care l-au vîndut primarului Răuță”, a mai spus directorul Luca.

„Nu mai are balta pește”

Chestionat pe marginea legalității respectivei hotărîrii a Consiliului Local, primarul Ioan Răuță a recunoscut că fostul și actualul sediu al Grădiniței cu program prelungit îi aparține, dar spune că nu ar fi cerut chirie, dacă nu ar fi fost forțat de împrejurări. „Am cumpărat clădirea și terenul în 2002 și, de atunci, nu am luat nici un ban pe chirie. Directoarea grădiniței este sora mea și, sincer, nu m-a lăsat inima să o dau afară, deși am avut oferte de 1 euro pe metru pătrat pentru pămîntul respectiv. Pînă acum, a avut balta pește, dar de cînd mi-a luat foc casa, lucrurile s-au mai schimbat. Dar, dacă se găsește o altă soluție pentru grădiniță, nu e nici o problemă. Fiecare își ia bagajele și pleacă”, a răspuns Ioan Răuță la întrebarea inspectorului general Ovidiu Cojocaru, care s-a arătat îngrijorat de situația de la Sascut. De altfel, șeful Inspectoratului Școlar Județean a promis că va găsi, cît de curînd, o rezolvare pentru aceasta, Cojocaru luînd în calcul inclusiv varianta construirii unui nou sediu pentru grădiniță.

„E anormal”, crede juristul Ina Zară

Am prezentat cazul de la Sascut și unui specialist în legislație, Ina Zară, directorul Direcției Juridice din cadrul Consiliului Județean, punînd sub semnul întrebării normalitatea acestuia. „Situația este, clar, anormală, chiar dacă grădinița funcționează de patru ani în acel imobil. Trebuie văzut dacă cei de la Consiliul Local au solicitat trei oferte și doar dacă oferta primarului era cea mai convenabilă ca preț putea fi acceptată. Apoi, trebuie văzut la ce s-a raportat prețul stabilit pentru un metru pătrat”, a opinat directorul Ina Zară. Cele trei oferte există, dar rămîne doar întrebarea referitoare la moralitatea hotărîrii consilierilor locali din Sascut, cea pe care o contestă directorul coordonator, profesorul Eugen Luca, care este unul dintre cei patru aleși locali ai PNL. De altfel, cei 17 consilieri locali din Sascut provin din trei partide: doi de la PD, patru din PNL și alți 11 de la PSD, partid din care face parte și primarul Ioan Răuță.
(Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.