Biroul Danielei Balan, purtătorul de cuvînt a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, a fost transformat într-o adevărată grădină botanică, conținînd cele mai diverse plante ornamentale, de la cactuși pînă la mandarini, în număr de peste o sută de exemplare. „Cînd am venit aici, nu era nici o floare. La inițiativa colegei de la Juridic, Diana Hodoroabă, am adus tot mai multe plante, înmulțindu-le, în același timp, pe cele existente”, a povestit aceasta. „Mă pasionează mai ales florile de grădină. Culeg semințe de peste tot fie că sînt la mare, fie la o nuntă, uneori le mai și șterpelesc. De multe ori, în loc să-mi cumpăr cosmetice, iau răsaduri”, ne-a spus și jurista. Plantele sînt foarte bine tratate, cu apă, îngrășăminte și substanțe împotriva dăunătorilor. Mai mult, unele au și nume: Costel, Elefantul, Valerică, despre care se spune că seamănă cu persoana care a dăruit-o, sau pur și simplu sînt numite „fetele”. „âmi place verdele și-mi place să mă înconjur de viață. în plus, cactusul, de exemplu, știu că absoarbe radiațiile dăunatoare ale monitorului. Nu vorbesc cu ele, însă, dacă lipsesc de la serviciu mai multe zile, le duc grija”, a adăugat Daniela Balan. Din biroul de relații cu mass-media, florile au început să se răspîndească acum prin întreaga instituție. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.