Drobul de Hîncu

Ovidiu PAULIUC

Am avut „onoarea” de a prinde toate cutremurele mari, de după cel din ’40, la etaje superioare. Dar superioare, nu glumă! Și pe cel din ’77, și pe cel din ’86, și pe cele din ’90. Pe astea din ultimii ani, care abia au ridicat nasul pe la 5,5 grade Richer, nu le punem la socoteală, fiindcă abia dacă au adiat ca o briză. Recunosc, toate acestea au lăsat ceva urme la „colivie”, fiindcă ori de cîte ori vreo mașină mai solidă, în trecere, face să vibreze clădirea, tresare cel puțin un mușchi în mine. în schimb, tot în privința blocului meu, cutremurele nu au lăsat nici o urmă pe hîrtiile care țin evidența imobilelor afectate de bălăngăneala telurică. Ceea ce, evident, e bine, dar numai dacă hîrtiile sînt conforme cu realitatea. Mă întreb, însă, ce ar fi fost dacă blocul figura în prima categorie de risc seismic? Adică, cea mai periculoasă, a cărei definiție spune că o clădire se cam culcă pe o ureche dacă vine un cutremur chiar și mai mic decît cel împotriva căruia a fost proiectată. Așa este cazul blocurilor din centrul Bacăului, și pe partea cu fostul „Muncitorul”, și pe cea cu „Spicul”.

Aici, în fiecare apartament, pe cea mai înaltă policioară, există cîte un drob de sare, care, fatalitate, stă să cadă. Și la care locatarii se uită speriați, fără să știe ce e mai bine să facă: să pună drobul la loc sigur, sau să se ghemuiască și să își jelească soarta de condamnați să suporte efectele gravitației. S-au găsit și mulți care să le ofere soluții pentru îndepărtarea pericolului. Dar dacă e mai comod să îți bocești în pumni, de ce să te apuci de o treabă serioasă? Și, uite așa, timpul trece, iar un alt seism cu mușchii încordați se apropie implacabil, fără ca locatarii din centrul orașului să își ia vreo măsură pentru a răpune monstrul.

în blocurile din centru nu se vînd și nu se cumpără apartamente, iar dacă minunea se întîmplă, tranzacțiile sînt sub prețul unei asemenea zone. O consolidare a imobilelor le-ar aduce pe linia de plutire cel puțin din acest punct de vedere, al prețurilor, dar în primul rînd, ar salva vieți. La Bacău, un singur bloc dintre cele aflate în pericol a fost prins într-un program guvernamental de consolidare. Dar locatarii nu vor, și pace. Păi cum să le intre muncitorul cu cizmele murdare pe covorul persan? Fiindcă Primăria nu poate pune în practică proiectul, i-a dat în judecată pe refractari, care par să adore senzațiile tari date de previziunile unor cutremurați pregum Virgil Hîncu, sau cele date chiar de cutremure. în plus, lucrările făcute din banii guvernului le bagă oamenilor în case și rate întinse pe 25 de ani, doar cu buletinul. Capac la toate, a mai apărut și o hotărîre de guvern care spune că oamenii trebuie scoși din case și găzduiți în altă parte pe timpul lucrărilor. Ori, în cazul ăsta, e cam dificil pentru oameni să ia în spate vitrina cu bibelouri și să plece în pribegie, iar dacă nu ar face asta, ar încălca legea. E încurcată treaba și cu primăria, fiindcă nu are spații de locuit provizorii, ceea ce înseamnă că se mai încalcă o dată legea. Așa că, nu ne rămîne decît să uităm de drobul de sare și să începem brusc să ne învîrtim în jurul cozii, pînă amețim, fiindcă măcar atunci nu se mai simte cutremurul. are și să începem brusc să ne învîrtim în jurul cozii, pînă amețim, fiind

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!