Pro musica

World fusion

Radu CIOBANU

World Fusion se referă la o fuziune cu muzica Lumii a Treia, dar termenul se referă, de asemenea, la muzica lumii cu jazz, specificîndu-se subgenurile (Etnic, non-Western și new Music).
Subgenul Etnic a încorporat improvizația jazzistică; în mod frecvent numai solourile sînt jazz improvizat. Acompaniamentele și compozițiile sînt în mod esențial aceleași ca la muzica tradițională.
Al doilea subgen prezintă jazzul care a încorporat aspecte limitate ale muzicilor particulare non-vestice. Exemple: interpretarea lui Dizzy Gillespie „A Night in Tunisia”, muzica unor cvartete înregistrate de Keith Jarrett la casa „Impulse” – în care instrumente și metode armonice ale Orientului Mijlociu sînt modificate și utilizate; unele înregistrări ale lui Sun Ra’s Arkestra dintre anii ’50 și ’90 care conțin ritmuri africane; și unele înregistrări ale lui Yusef Lateef, care prezintă instrumente și metode tradiționale.
Ultimul subgen al World Fusion cu influențe de jazz constă în noi stiluri muzicale, stil rezultat din cele originale și combinînd improvizația cu idei inovatoare, iar instrumentația, armoniile, practicile componistice și ritmice sînt preluate din tradiția etnică a diferitelor popoare.
Producția este originală, dar savoarea sa reflectă aspecte de non-jazz și tradiții etnice. Se remarcă grupurile trompetistului Don Cherry, intitulate Codona și Nu; muzica lui John Mc Laughlin dintre anii 1970 și 1990, care aduce tradiția indiană; cîteva compoziții ale lui Don Ellis din anii ’70, care etalau influențe din India și Bulgaria și alții.
World-fusionul nu s-a confundat de la început cu jazz-ul modern și tendințele sale nu sînt exclusive către jazzul american. De exemplu, muzica neagră a fuzionat cu stilurile dansante ale muzicii occidentale la începutul secolului XX și exuberanța acesteea a atras cîteva din marile figuri ale jazzului premodern, timpuriu.
Ritmurile de dans caraibiene au fost o parte semnificativă ale culturii pop americane în secolul XX și de atunci au apărut frecvent improvizațiile în contextele interpretării pop.
în Europa, Django Reihardt a topit tradițiile muzicii țigănești cu tradiția muzicii culte franțuzești în anii ’40. Printre artiștii consacrați ai genului se numără Dollar Brand, Zakir Hussain, grupul Shakti, Don Cherry, grupul Codona, David Amram, Lou Harrisson, Antonio Carlos Jobim, Colin Walcott sau violonistul indian Lakshminarayana Shankar. Printre capodoperele genului se numără albumele: „Arabian Waltz” al lui Rabih Abou-Khalil, „Glimpse” al percuționistului indian Trilok Gurtu, „Shakti with John Mc Laughlin” al grupului Shakti, „My people” al lui Joe Zawinul sau „Soul Makossa” cîntat de Manu Dibango.
uzești în anii ’40. Printre artiștii consacraț

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!