Constantin CĂLIN

Administrator

* O onoare pe care aș vrea întotdeauna s-o revendic: onoarea exactității.
* Un „sfat medical”: Nu lăsa ipocrizia să-ți filoxereze inima.
* Răutatea sporește, adesea, cu vîrsta. Sînt bătrîni în care mîrîie mereu un cîine. Unii mor cu el încă viu.
* Cine nu mai poate „învia”, nu mai poate trăi.
* Eleganța vestimentară nu-i de ajuns pentru a le spune unor antrenori de fotbal „domni”. Citiți cuvintele de pe buzele lui Răzvan Lucescu și Mircea Rednic cînd protestează. Cei doi trec drept dintre cei mai bine crescuți din branșă.
* „Rime” de cronicari: „Mutu-și pregătește șutu'”, „Nae Dică se complică”, „Viitorul însurăței – C.S. Făurei”.
* S-au scurs trei săptămîni de la încheierea World Cup de la Aarhus (Danemarca) și încă mi se mai pare uneori că aud vocea lui Trefilov, antrenorul echipei de handbal feminin a Rusiei, voce de căpitan, cavernoasă, feroce. M-a frapat faptul că o folosea ca „bici”. Credeam că niște campioane mondiale n-au nevoie de așa ceva. M-am înșelat. Dimpotrivă, cu cît „biciul” e mai gros, odgon, cu atît corpul și moralul jucătoarelor se cabrează mai tare. Sportul e dresaj. în acest domeniu, cei manierați nu pot obține rezultate remarcabile.
* Cumpătarea în muncă o transformă pe aceasta în medicament.
* Feluri de a te distinge altădată: „Caludescu poartă veșnic o floare la butonieră și e singurul ziarist care a făcut o ascensiune cu balonul”. („Almanahul general al presei române pe anul 1907”); „(Ion Catina) a străbătut Africa de la Capetown pînă la Alexandria timp de șase ani” (Ibidem); „N. Procopiu. Vechi gazetar. Și-a serbat acum un an jubileul de 25 de ani de gazetărie, în care timp a lucrat neîntrerupt la «Universul»”; „(Atanasie Ranetti) iubește florile. Fotografia o arată; are zambile la butonieră, deși e fotografiat iarna. Vesel peste măsură”. (Ib.).
* Ecclesiastul are „bunul simț” să vorbească despre coexistența în lume a dreptății și a nedreptății, a binelui și a răului și de a arăta că nu cele dintîi, ci cele din urmă triumfă.
* Finalul multor psalmi, îndeosebi cel al psalmului 118, îmi sugerează că poetul înțelege perfect natura umană, alunecările și abaterile ei. Umbra lui Sisif trece prin acele versete. Omului nu-i aparține decît strădania. Eroismul său stă în inițiative și în luptele pentru a le realiza, nu însă și în rezultate. Nu are niciodată certitudinea lor, căci sufletul e terenul cel mai lunecos și mai friabil. Eu însumi mi-am dat seama de acest adevăr, și nu o dată. Ori de cîte ori m-am felicitat pentru stabilitatea și fermitatea mea interioară, mi-a revenit în față „prăpastia” (anxietate, melancolie, îndoială) și m-am cutremurat. Consecință: mă tem de imprevizibilul din mine mai mult decît de cel de dinafară.
*Lumina colorează nu numai lucrurile, ci și sufletele.
* Nevastă-mea face, nu o dată, cumpărături pe care eu le definesc a fi „cu caracter de asistență socială”. Adică ia din piață anumite mărfuri doar ca să-i ajute pe cei ce le vînd: o babă firavă, tremurătoare, un moșneag rebegit de frig etc. O impresionează poveștile lor de țărani reduși la o condiție inferioară cerșetorilor de la oraș, pe care mi-o sintetizează astfel: „Muncesc, bieții oameni, fără nici un folos și trăiesc ca frunza pe apă”. într-adevăr, munca țăranului e depreciată, iar bătrînii resimt cel mai grav această depreciere. Egoist și grăbit, citadinul nu le sesizează drama.
* Om sănătos e cel care stăpînește cuvîntul, îl ține în el la nevoie, tace. Omul nebun îi dă drumul, îl strigă, îl urlă. Cum arată, din perspectiva acestor definiții, mass-media?
* Diminețile, în timp ce mă bărbieresc, îmi dau seama de importanța fundalului. Aparent, lucrurile sînt extrem de simple. Culoarea chipului meu împrumută culoarea obiectelor de pe cuierul ce se reflectă în oglindă. Un prosop galben, de pildă, mă îngălbenește, unul negru mă întunecă, unul roșu mă înviorează etc. Deși cunoscută, această variație nu mă lasă indiferent și mă obligă, aproape de fiecare dată, să-i cercetez cauza: pînă s-o decelez, paliditatea, într-o zi și tenta sumbră, în alta, mă îngrijorează. La fel se întîmplă și atunci cînd ne privim în oglinda epocii. Fiecare eveniment de pe fundalul biografiei noastre ne colorează figurile și ne înfluențează moralul.
* La ora amiezii, trotuarul era plin de elevi veseli nevoie mare că „terminaseră orele”. Privindu-i, vînzătoarea de ziare mi-a depănat următoarea amintire: „Orfană de mamă, la vîrsta lor eram trimisă, împreună cu alți copii necăjiți, să culeg struguri de pe via unui bogătaș. Dar nu mîncam nici unul, parcă ar fi fost altceva. Știți de ce? înainte de a începe culesul, bogătașul ne dădea cîte o cană cu lapte de capră sau una cu lapte de vacă amestecat cu frunze de ceapă. La prînz, aceleași feluri; nimic altceva. Laptele de capră și celălalt lapte îți tăiau pofta de struguri, alterîndu-le gustul. âmbiat să fi fost, și-i refuzai”. Ascultînd-o, mi-au revenit în minte niște pagini din „Desculț” de Zaharia Stancu, negate vehement de unii, acelea în care boierul le pune botniță culegătorilor de struguri de pe via sa. Laptele de capră administrat de bogătașul din povestirea vînzătoarei de ziare era tot o botniță, dar una subtilă.
* Compliment: „Sînteți o risipă de tandrețe”. Strada e așadar plină și de vorbe mari, nu numai de grosolănii și înjurături.07″); „(Ion Catina) a străbătut Africa de la Capetown pînă la Alexandria timp de șase ani” (Ibidem); „N. Procopiu. Vechi gaz

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.