Ștefan RADU
Apărută ca o idee trăznită a fostului primar Dumitru Sechelariu (neexistînd cadru legal foarte clar pe vremea aceea), propunerea de a se constitui o zonă metropolitană a Bacăului s-a dovedit, în ultima vreme, o necesitate. Fondurile de coeziune pe care sperăm să le încasăm de la Uniunea Europeană sînt destinate proiectelor ce au în vedere mari comunități, în general de peste 250 de mii de locuitori. în asemenea condiții, municipiul Bacău are nevoie de o astfel de zonă. în vreme ce noi am eșuat în discuții interminabile și ineficiente, Oradea, Clujul sau alte municipii au finalizat demersurile legale pentru înființarea zonelor metropolitane. Nu discutăm despre rezultate. Spunem doar că s-au înființat. în Bacău, însă, nu reușim să depășim stadiul orgoliilor mărunte. Săptămîna trecută, Consiliul Local Nicolae Bălcescu a votat, în unanimitate, împotriva acestei inițiative. încă nu se cunosc toate mecanismele care au dus la această decizie. Rezultatul, însă, este dezastruos pentru toată lumea și demonstrează că avem grave probleme de comunicare și negociere. Am auzit voci care susțin că deranjantă a fost atitudinea Bacăului față de comunele solicitate să adere la proiect. Ne-am fi comportat – cică! – precum „metropola” față de vasali. Nu știu dacă chiar așa au stat lucrurile, însă avem un semnal clar: discuțiile trebuie purtate de pe picior de egalitate, deoarece fiecare comunitate este la fel de importantă. Nu putem să gîndim la planuri de dezvoltare pe termen lung în parametri diferiți de la o localitate la alta. Și nici șantajul reciproc nu se poate practica, fără a se lua în calcul și reacțiile de adversitate ce pot bloca un proiect generos.
Dacă dăm la o parte mesajul iritat al celor de la Nicolae Bălcescu, rămîne totuși întrebarea: „Cît de util este votul lor?”… Pe termen mediu, comuna de la sud de Bacău va dispărea ca entitate, va deveni un cartier al municipiului, pentru că orașul se dezvoltă și înghite comunitățile cu sau fără voia lor. Peste zece sau douăzeci de ani, cine va mai delimita clar localitățile de astăzi, precum Letea sau Nicolae Bălcescu? Poate doar dacă vor săpa tranșee sau vor ridica ziduri de cetate… însă pînă atunci trebuie să acceptăm că ne aflăm în fața unei probleme de dezvoltare prezentă. Actualele administrații sînt chemate – în municipiu și în comunele vizate – să voteze și să decidă pentru viitor. Simpatiile sau antipatiile personale și politice nu-și au rostul. Iar bățoșenia Bacăului nu se justifică. Municipiul, deocamdată, este „tare” doar la proiecte, la promisiuni. Nu avem ceva concret, pipăibil, pe care să-l punem în balanța negocierilor. Vorbim despre autostrăzi viitoare, cărora încă nu li s-au stabilit traseele; ne lăudăm cu aducțiuni de apă potabilă proiectate de alte administrații și inaugurate – dacă va fi să fie! – de cele care vor veni; am pierdut oportunitățile cu Aeroportul internațional; unele firme importante au falimentat sau mai au o chemare, fără ca în locul lor să se ridice ceva prosper… Și aș putea continua înșiruirea pesimistă. Am încremenit în proiect (cum spunea Cioran) și avem impresia că astfel se construiește un viitor palpabil. Cîtă vreme nu putem defini foarte clar ce le oferim comunităților rurale pe care încercăm să le atragem în proiectul metropolitan, nu-și are rostul atitudinea noastră de șefi autoimpuși. Cum nu se justifică nici bățoșenia unor consilieri ce administrează ulițe medievale și se laudă cu dezvoltarea crîșmelor insalubre de la margine de rîpă. Fiecare trebuie să-și definească extrem de cinstit locul pe care îl ocupă și să fie atent la oportunități. Trenul nu trece de mai multe ori prin stație. Cine nu înțelege, rămîne de căruță!
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.