La un pas de tragedie pe Aeroportul Bacău

Administrator

Un avion cu pasageri s-a ciocnit de un cal

• un avion al societății Carpatair, aflat în plină decolare de pe
Aeroportul Internațional din Bacău, și care avea la bord zece pasageri și patru membri ai echipajului, a lovit cu trenul de aterizare un cal care intrase pe pistă și pe care nimeni nu îl văzuse din cauza ceții n după cum spune Poliția Transporturi, avionul a ajuns la destinație, la Timișoara, în procedură de aterizare forțată, din cauza avariei de la trenul de aterizare n un comunicat al Carpatair spune, însă, că avionul nu a suferit nici o avarie

Un avion de tip SAAB-2000 al firmei Carpatair a fost implicat, ieri
dimineață, într-un accident, pe Aeroportul Internațional din Bacău, care ar fi putut avea consecințe dramatice. Avionul avea la bord zece pasageri și patru membri ai echipajului, și efectua un zbor regulat pe ruta Bacău-Timișoara. în jurul orei 6.40, avionul a primit acordul de decolare, deși ceața reducea vizibilitatea la mai puțin de trei metri. Aparatul a rulat pe pistă circa 1.100 de metri, s-a desprins de la sol, iar în clipele următoare a lovit cu roțile din dreapta un cal, care a apărut brusc pe pistă. „Calul a fost lovit în cap și a murit, iar avionul și-a continuat zborul. Pilotul a comunicat turnului de control că a avut impresia că a lovit un cîine și are probleme cu trenul de aterizare, dar i s-a spus că, de fapt, a fost vorba de un cal. Aparatura de bord a semnalat o avarie la trenul de aterizare, ceea ce a fost comunicat și turnului de control de la Bacău. Pe Aeroportul din Timișoara a ajuns însă în regim de aterizare forțată, după ce mecanicul de bord a remediat avaria atît cît să permită aterizarea. Avionul a survolat zona aeroportului de destinație timp de circa o oră și jumătate, astfel că aterizarea s-a făcut la două ore și 16 minute de la decolare, și nu în 45 de minute, cum se întîmplă în condiții normale”, a declarat comisarul Marian Năstase, șeful Poliției Transporturi Bacău. Ofițerul băcăuan adaugă că înainte cu zece minute de decolare, dispecerul de serviciu a efectuat autocontrolul pistei, a comunicat în turnul de control că pista este liberă, cu ceață sub trei metri vizibilitate, după care pilotul a primit aprobare de decolare de la turnul de control.
Zborurile din cursul zilei de ieri, pe Aeroportul Bacău, și-au respectat orarul planificat, după ce leșul calului a fost scos în afara pistei. O anchetă a fost demarată de către Poliția Transporturi, conducerea Aeroportului și Autoritatea Națională Aeronautică.

Carpatair neagă existența avariilor

într-un comunicat al Carpatair, semnat de directorul general Nicolae Petrov, se precizează că avionul a zburat de la Bacău la Timișoara tocmai fiindcă aparatura nu indica nici o anomalie a parametrilor de zbor. înaintea aterizării la Timișoara s-au luat toate măsurile de precauție, inclusiv trecerea deasupra pistei cu trenul scos, cînd controlorii de la sol au verificat prin binoclu dacă există avarii semnificative. „Nefiind identificat nimic anormal, echipajul a fost autorizat să efectueze apropierea și aterizarea, care s-au desfășurat în condiții de siguranță deplină. La inspecția aeronavei la sol nu s-au descoperit nici un fel de urme sau avarii”, se mai spune în comunicat. Ulterior, polițiștii băcăuani au descoperit că pe pistă se aflau, de fapt, trei cai, pe care nimeni nu i-a văzut din cauza ceții.

în căutarea proprietarului cailor

Varianta că pista era liberă în momentul decolării a fost confirmată și de Cristian Stanciu, comandantul Aeroportului Internațional din Bacău.”Pista fusese inspectată cu zece minute înainte de decolare, tocmai în ideea ca să nu existe obstacole. Nici meteorologul, nici controlorul de trafic nu au văzut nimic dubios, așa că a fost autorizată decolarea. Cel mai probabil, imediat după inspecție, caii au pătruns pe pistă, poate speriați de ceva”, ne-a declarat Cristian Stanciu. Polițiștii au încercat, ieri, în zadar, să dea de urma proprietarului celor trei cai. După cum a spus comisarul Marian Năstase, este posibil ca acesta să fie din satele din preajmă. Cel mai probabil, caii aparțin unor familii de rromi din Cartierul Tache, unde polițiștii au început ieri ancheta, și unde au găsit mai mulți proprietari cărora le-au dispărut caii, și care ar putea fi păgubașii. Păgubași este mult spus, deoarece proprietarul calului se poate alege cu dosar penal pentru distrugere din culpă, și va trebui să achite și contravaloarea reparației avionului și costurile generate de întîrzierea aeronavei.

âmprejmuirea pistei este imposibilă din cauza revendicărilor

în mod normal, pista Aeroportului ar trebui protejată și îngrădită. Acest lucru nu s-a putut realiza însă din cauza revendicării unor suprafețe din terenul pe care este construită pista. „Noi am obținut finanțarea pentru împrejmuirea pistei cu un gard, dar ne-am oprit la
organizarea licitației, din cauza revendicărilor din partea celor care au avut pămînt aici. Nu putem împrejmui pînă nu știm exact ce se va întîmpla cu solicitările celor care revendică fîșii din aeroport”, ne-a declarat Cristian Stanciu. Familia Vrabie revendică 26.000 de metri de pămînt, fîșii de teren pe care sînt amplasate hidroforul, o parte din pistă, o bucată din aerogară și o parcelă din zona de securitate și protecție a aeroportului. Cererea lor de retrocedare a ajuns în instanță, deoarece șefii Consiliului Județean au considerat că actele aduse de aceștia nu sînt concludente și nu au vrut să audă de retrocedare sau oferirea unui amplasament la schimb. (Florin CRĂCIUN, Claudiu TĂNĂSESCU)
casetă

De la Bacău, peste cal, în Europa

Carpatair efectuează zboruri regulate de la Bacău spre 11
destinații, din Franța, Italia și Germania. Practic, băcăuanii care
doresc să ajungă în restul Europei sînt urcați într-o cursă care
decolează zilnic, la ora 6.45, și ajunge la Timișoara 45 de minute
mai tîrziu. De acolo, călătorii sînt debarcați și preluați de alte
aeronave, fiecare în funcție de destinația dorită. Agenția din Bacău
a Carpatair nu eliberează însă bilete decît pentru destinații externe,
nu doar și pentru Timișoara. Astfel, un bilet pînă la Torino costă 299
euro, unul pînă la Paris, 274 de euro, și tot atît unul pînă la Dusseldorf. Cursa Bacău-Timișoara este deservită de aeronave tip SAAB 2000, care au o capacitate de 50 de locuri. stinație timp de circa o oră și jum

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.