Investitiile pe piata futures devin, tot mai mult, o oportunitate la vreme de criza. Un demers educational sustinut de directorul departamentului Dezvoltare al Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri de la Sibiu – Sibex, Ioan Aleman, explica aceasta pentru incepatori, dar strategiile prezentate nu reprezinta sfaturi de investitie. Responsabilitatea aplicarii lor apartine doar investitorilor. Astazi: Dictionar de termeni futures (XII)
Calendar Spread – Spread (raspindire) calendaristic. Vinzare a unei optiuni cu scadenta apropiata, simultan cu achizitionarea unei optiuni cu acelasi pret de exercitare, dar cu o scadenta mai indepartata (sau invers). Pierderea este limitata la prima neta platita, in timp ce profitul maxim posibil depinde de valoarea timp a optiunii cu scadenta mai indepartata, atunci cind optiunea cu scadenta apropiata expira. Strategia aduce profit din diferenta dintre valorile timp aferente perioadelor cu preturi relativ constante.
Call – 1. Optiune care da cumparatorului dreptul, dar nu si obligatia, de a cumpara activul suport la un pret specificat pina la scadenta, contra unei anumite sume de bani, numita prima. Vinzatorul optiunii va deveni vinzatorul activului suport in cazul in care cumparatorul optiunii isi exercita optiunea. 2. Perioada de la inchiderea si deschiderea anumitor piete futures, in care pretul fiecarui contract futures este stabilit prin licitatie. (Petru DONE)
Lasă un răspuns