Granița
Ioan Neacșu
Trecerea graniței dintre ani ar fi trebuit să fie pentru noi, românii, pe de o parte despărțirea definitivă de comunism, prin declararea regimului comunist drept nelegitim și criminal de către însuși președintele României; pe de altă parte, intrarea noastră în lumea civilizată, odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Cel mai important eveniment al anului care a trecut ar fi trebuit să fie, deci, condamnarea comunismului, iar cel mai important eveniment al anului în care am pășit ar trebui să fie intrarea noastră în Europa. Ca de obicei, însă, noi trăim în lumea iluziei. Nici nu ne-am despărțit de comunism, nici nu am intrat în lumea civilizată. Comuniștii și securiștii țipă acum cel mai tare „jos comunismul”, dar nu uită să spună că, în fond, toți românii au consimțit la legitimarea regimului criminal, n-au fost decît zece-cincisprezece „dizidenți”, și aceia protejați de rudele din străinătate! Această concluzie absurdă a „Raportului Tismăneanu”, de altfel preconizată de noi încă din vară, duce în derizoriu ceea ce ar fi trebuit să fie o condamnare reală a comunismului, o reparație – morală cel puțin – pe care poporul român, crucificat timp de jumătate de secol, o merita. Am asistat, însă, la o ședință a Parlamentului în care s-a practicat o adevărată exorcizare. Cine a văzut cum se manifestă diavolul din omul supus unei exorcizări, fie și la televizor, nu poate uita sbieretele inumane, fluierăturile și tropăiturile, cuvintele obscene și ochii bulbucați, violența și zbaterea neputincioasă cu care necuratul luptă să nu iasă din om. Diavolul comunismului s-a zbătut de-a lungul întregii ședințe a Parlamentului, într-o jalnică și grotescă încercare de a întîrzia măcar cu o oră mersul inexorabil al istoriei. Să mă ierte Dumnezeu pentru această comparație, deoarece Parlamentul nostru nu seamănă nici pe departe cu o biserică, iar domnul președinte Traian Băsescu poate fi comparat cu orice, numai cu un preot, nu! Ca să nu mai vorbim de domnul Tismăneanu… Vorbind acum serios, raportul pe care s-a bazat documentul oficial al Președinției României este amplu, dar nu exhaustiv. El nu face o trecere în revistă a crimelor și a luptei românilor împotriva Răului, ci aduce interpretări, cum este cea pe care am citat-o, evident discutabile. Cine s-a pronunțat pînă acum, ca domnul Ion Cristoiu, a făcut-o doar emoțional, nu cred că a avut timp să citească peste șase sute de pagini. Fiind vorba de un document important, pe care eu însumi l-am parcurs în diagonală, promit să-l citesc cu creionul în mînă și să-l analizez cît de obiectiv se poate analiza un asemenea document. Salut propunerea de a se edita o enciclopedie a comunismului, noi am propus chiar apariția unor „Cărți roșii” pentru fiecare județ, cum salut și ideea de a se elabora un manual care să fie obligatoriu pentru învățămîntul liceal. Numai să nu-l facă tot domnul Tismăneanu!… Rămîn deocamdată în restanță procesul comunismului și legea lustrației. Presupun că nu asta s-a urmărit! (?)
Cît privește aderarea noastră la Uniunea Europeană – eu prefer să spun că noi am aderat, nu că ei ne-au primit! – comentariul cel mai pertinent a venit din partea unui mare om politic european, Helmut Kohl. Din toate cîte a spus, am reținut mai ales ideea că, spre deosebire de America, unde fiecare este cetățean american și abia în al doilea rînd englez, român, german sau italian, în Europa fiecare este cetățean englez, român, german sau italian și abia în al doilea rînd este european. Sper ca pentru toți românii Patria să fie pe mai departe România, indiferent pe ce meridian al Europei le-ar luci ochii, iar profesorii să nu facă „educație pentru identitate comunitară”, maimuțărindu-i pe americani, ci să facă mai departe educație patriotică elevilor din școlile României. Serbarea aderării a fost grandioasă, ba chiar comparația Bacăului cu Torino a fost de natură să ne zgîndăre orgoliul, dar ce va fi după serbare? Pe cerul României focurile de artificii de milioane de euro au intercalat frumos între stelele roșii ale socialismului și stelele galbene ale europenismului, stelele verzi pe care deocamdată le văd românii plătitori ai costurilor tranziției/ integrării…tant eveniment al anului care a trecut ar fi trebuit să fie, deci, condamnarea comunismului, iar cel mai
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.