Echipele de la E.ON Moldova au reușit, în cursul nopții de miercuri spre joi, remedierea problemelor la 187 de posturi de transformare grav afectate de primul viscol din acest an. De asemenea, s-a reluat furnizarea de energie în 150 de localități din județ. Ieri dimineață mai existau însă 256 de posturi de transformare nealimentate și cinci linii de foarte înaltă tensiune afectate de furtună. în urma intervențiilor de ieri, situația s-a îmbunătățit, iar după amiază mai erau nealimentate 96 de posturi de transformare. în 58 de localități din județ nu s-a reușit însă alimentarea cu energie electrică. Marea majoritate din acestea se află în comunele Glăvănești, Plopana și Filipești, zone în care viscolul a fost neașteptat de puternic. „Noi sperăm ca în cel mai scurt timp să depistăm defecțiunile și să soluționăm problemele. Pericolul mare va fi în situația în care găsim stîlpi rupți. Atunci și intervalul de remediere se prelungește”, a explicat Lucian Luca, purtătorul de cuvînt al E.ON Moldova.
în ceea ce privește drumurile, acestea au fost deblocate, iar circulația se desfășoară în condiții de iarnă. „S-au rezolvat toate problemele. Pe DN 11 Bacău – Onești și Onești – Poiana Sărată au fost porțiuni blocate pe perioade scurte de timp, dar s-a intervenit și, pentru că de aseară nu a mai nins, se circulă fără dificultate”, ne-a declarat ing. Ioan Samson de la Drumuri Naționale. Și pe drumurile județene se circulă fără probleme. „în cursul dimineții (ieri, n.r.) s-a acționat cu material antiderapant pentru prevenirea și combaterea poleiului. S-a desfundat și porțiunea de drum între Poduri și Cernu și s-a rezolvat și situația de la Izvorul Berheciului unde au derapat miercuri două autobuze”, ne-a declarat Valentin Palea, director la Serviciul public de drumuri județene.
A doua intervenție în municipiul Bacău
Primii fulgi de zăpada și teama de polei au dus la organizarea unei noi intervenții pentru deszăpezirea străzilor importante din municipiul
Bacău. „Comandamentul de Iarnă din cadrul Primăriei Municipiului
Bacău a mobilizat peste 75 de utilaje pregătite să intervină în cazul
unor căderi masive de zăpadă sau în cazul apariției poleiului”, ne-a
declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvînt la Primăria Bacău. Două
mașini au împrăștiat material antiderapant pe pasarelele de la
Narcisa, Letea și Mărgineni, precum și pe căile de intrare-ieșire din
oraș și pe DN 11. Aceasta este ce-a de a doua acțiune a Primăriei din
această iarnă, prima fiind înregistrată în ultima zi a anului 2006, cînd
s-a înregistrat apariția poleiului în cursul serii și s-a împrăștiat material
antiderapant.
Comandament de iarnă, la Moinești
Deși în cursul zilei de miercuri a nins fără intermitență la Moinești,
stratul de zăpadă, nu mai mare de o palmă, nu a creat dificultăți pe
carosabilul străzilor și nici pe spațiile pietonale, nici în cursul zilei de
ieri. Cu toate acestea, edilii locali par a fi pregătiți să facă față unor
situații mai deosebite. „în momentul de față, primăria, împreună cu
societatea „Prest Serv”, din localitate, ce are ca unic acționar
Consiliul local, este pregătită pentru a face față unor situații mai
dificile legate de ninsori abundente. Astfel, sînt pregătiți să intervină,
practic în toate zonele, inclusiv în cartiere, 35 de persoane, număr
care, în caz de urgență, poate fi sporit. Mai avem pregătite pentru
intervenții cinci mijloace auto, prevăzute cu lamă pentru degajarea
zăpezii, iar două tractoare cu remorcă vor prelua zăpada colectată de
pe străzi”, ne-a declarat Nicolae Nechifor, viceprimarul Moineștiului.
(Cătălina CHIFU, Claudiu TĂNĂSESCU, Mihai VIERIU) Helvetica-R . Ieri dimineață mai existau însă 256 de posturi de transformare nealimentate și cinci linii de foarte înaltă
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.