Reporter pe glob

Veselie la Wonderland

Eugen VERMAN

… în sfîrșit, după o „coadă” de vreo jumătate de oră, sub un soare nemilos – fapt care i-a făcut pe fiică-mea, Lucia, pe Ion, pe Aurelia și Anna-Julia să cam tremure cu gîndul la sănătatea mea – ne-a venit rîndul și am intrat în sală. O sală cît o jumătate de stadion de fotbal, cu scaune speciale, așezate pe rînduri, în semicerc, de jos în sus, un ecran uriaș, concav și… lumea asta bezmetică, veselă, fără griji, așteptînd… zborul printre aștri. Abia am reușit să mă așez pe scaun și o tînără mă prinde serios în niște chingi la fel de speciale ca și scaunul, deodată se aude numărătoarea inversă – în engleză, desigur – se face întuneric și… mai să leșin! Doamne, cine m-a pus să-i ascult pe copiii ăștia ai mei și să vin aici…! Scaunul meu devine, imediat, un adevărat cal nărăvaș, mă aruncă în toate părțile, din ecran vin spre mine nave spațiale, o muzică electronică îmi chinuie, la maximum, timpanele, trăiesc, cu groază, sentimentul că mă aflu acolo, între aștri, zbuciumîndu-mă, în zadar, să-mi țin echilibrul și suflarea… E ceea ce se cheamă „action fx theatre”, unul din cele optzeci de astfel de „atractions” de la Wonderland – Paramount Canada’s, pe limba noastră însemnînd Parcul de distracții, din apropierea marelui oraș canadian Toronto. Cînd totul se liniștește sînt „eliberat” de pe scaun, cobor ca după un chef de o noapte și în cele din urmă îmi revin cu totul…
… Astăzi, 18 iunie 2006, după ce „gașca” a hotărît unde să mergem, ajungem, după circa o jumătate de ceas de drum pe autostradă, la Wonderland. Păstrez și acum biletul de intrare – care a costat 31,02 CD – , bilet luat cu reducere, căci sînt „senior”, exact la ora locală 10:39:11. După ce sîntem controlați la intrare – e interzis cu obiecte contondente, cu sticle cu bere sau vin etc. – intrăm și, constat imediat, e ceva de domeniul visului. O lume fantastică, din care nu lipsesc aranjamentele florale extraordinare, steagul Canadei la tot pasul, „uniforme” care te îndrumă să… nu te rătăcești. Atracțiile sînt întruchiparea fanteziei celei mai înaripate în materie, dublată, desigur, de tehnica de-a dreptul uluitoare la care s-a ajuns la început de secol XXI. Pe zeci de hectare se întinde acest magnific oraș al distracțiilor. Și, cum spuneam, aproape o sută de „raiduri” te așteaptă să-ți dai drumul nervilor, să te manifești dincolo de conveniențele de fiecare zi, să uiți de toate și chiar de tine… Cea mai mare parte a acestor „monștri” metalici vizează autentice sporturi extreme. De altfel, unele chiar încep cu „X”, cum e cazul lui „xtreme – skflyer”, spre care mi-e și spaimă să privesc. Zborul acesta extrem prin aer înseamnă că, după ce te-a urcat, undeva, la zeci de metri de sol, ți se dă drumul atîrnat de un cablu care te balansează fără menajamente, punîndu-ți la încercare curajul și… sănătatea. Sau „macaraua” asta care te ridică și-ți dă drumul de cazi ca un bolovan pînă la un metru de pămînt… Nici n-ai timpi să țipi ca lumea! De fapt, aici toată lumea țipă. Din spaimă sau din teribilism. Trenulețele care se „învîrt” în aer, roțile uriașe care te propulsează spre înalturi, „călătoriile” în barca de cauciuc spre „white water canyon” – loc unde o cascadă te „botează” din belșug – toate îți dau senzația că te afli într-o lume ireală, în care dominante sînt bucuria, veselia și chiar groaza… însuși Wonderland-ul e împărțit pe „zone”, fiecare destinată unei categorii de vîrstă și de… nebuni. Că doar un om întreg la minte nu se lasă agățat de un fir, urcat la cîțiva zeci de metri și aruncat de-acolo în jos…! Sigur, e o „nebunie” specială, la urma-urmei ai tot dreptul să fii, uneori, și așa… în „Kizzville” – orașul copiilor – lucrurile sînt mai „pașnice”. Cam cum e pe la noi – călușei, roata mare etc. La „World exposition of 1890” Aura și Anna-Julia se urcă în „Vortex” – primul trenuleț suspendat din Canada – care, cu 9o km/h, trece prin tunelul săpat într-un munte, iar la ieșire, în apropierea unui lac, se răsucește brusc. Și, din nou, țipete, strigăte, fluierături… Dar peste tot ești în siguranță deplină. Nu se cunosc accidente. Un singur caz ar duce la desființarea instalației respective. Așa că, fără nici un fel de teamă, lumea asta pestriță – foarte mulți tineri, unii, din nefericire, obezi – n-au, aici, alt scop decît distracția extremă. Cei mai mulți vin zilnic, deoarece au abonamente, cum e și cazul nepoatelor mele, care în vara lui 2006 „au încercat” toate „raidurile”, avînd parte de trăiri vecine cu extazul…
Wonderland e o lume care, deocamdată, la noi în țară rămîne un vis…-i ascult pe copiii ăștia ai mei și să vin aici…! Scaunul meu devine, imediat, un adevărat cal nărăvaș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!