Ineficiență în comitetele locale pentru situații de urgență

Administrator

Comitetele locale pentru situații de urgență riscă să fie sancționate dacă nu transmit la timp rapoartele legate de pagubele și avariile înregistrate ca urmare a fenomenelor meteorologice. Comitetul județean pentru situații de urgență s-a întrunit ieri în ședință pentru a discuta despre modul în care colaborează comitetele locale. „în privința transmiterii rapoartelor operative care trebuie să ajungă la noi în timp util, comitetele locale sunt deficitare. Multe probabil că nu au personal, nu au un om care să se ocupe de astfel de acte. De exemplu, acum la ultima ninsoare, nu am primit la timp o informare despre problemele care au intervenit în furnizarea energiei electrice. Nici cei de la E.ON nu au transmis localitățile nealimentate, ci doar numărul acestora. A fost, așa, o scurt-circuitare în transmiterea informației”, arată Ioan Maftei, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor. Astfel de probleme se înregistrează la 50 la sută din comitetele locale. Acestea vor primi în scurt timp o adresă în care vor fi atenționate că în cazul în care nu vor fi mai operative riscă să fie omise din raportul de sinteză al Comitetului județean pentru situații de urgență și, implicit, de la accesarea fondurilor pentru lucrări. Colaborarea deficitară dintre primării și autoritățile județene a avut consecințe și la inundațiile din 2005. Mai multe comune afectate de viituri nu au fost prinse în Hotărîrea de Guvern prin care se alocau fonduri pentru înlăturarea efectelor calamităților din cauză că localitățile nu figurau ca fiind calamitate. Ioan Maftei mai spune că prefectul, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, ar putea aplica și sancțiuni contravenționale pentru lipsa de reacție a comitetelor locale. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.