Centrul de zi «Armonia», din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială al Primăriei Bacău, s-a transformat într-un adevărat club al băcăuanilor cu handicap psihic, care găsesc aici comunicare și prietenie, sfaturi profesioniste privind problemele cu care se confruntă sau activități care le dau un sens, în esență echilibru și sentimentul de normalitate de care au nevoie.
Deschis printr-un proiect Phare în ianuarie 2005 și preluat ulterior de autoritățile locale, centrul a fost considerat „un prim pas în reforma de inspirație europeană a sistemului de asistare a adultului cu nevoi speciale”, după cum aprecia, la inaugurare, Ramona Crăiță-Mîndră, inspector județean din partea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap. Unitatea are un psiholog coordonator și patru asistenți sociali și 45 de beneficiari înregistrați în baza de date, cu vîrste între 18 și 60 de ani, majoritatea suferind de schizofrenie și oligofrenie. „în general, facem terapie prin muncă, mai ales confecționări de obiecte cu care deschidem apoi expoziții, consiliere cu asistații și familiile lor, relaxare prin vizionări de filme, audiții muzicale și jocuri de societate, dar și ieșiri în oraș, vizite la muzee ori plimbări prin parc”, a explicat psihologul Roxana Mîrza.
Și-au găsit „Armonia”
Potrivit spuselor sale, marile probleme pentru care bolnavii cer sprijinul specialiștilor sînt cele din familie, mai ales lipsa de suport moral și de atenție, precum și stările lor, adesea depresii sau apariția de idei fixe. Munca salariată îi interesează destul de puțin, fie pentru că nu se pot adapta unui post, fie pentru că nu vor să renunțe la pensia de handicap.
în timp, ne-a povestit personalul, unele dintre persoanele înscrise nu au mai venit, în timp ce altele, cam 10-15, își fac zilnic apariția, pentru a-și vedea noii prieteni și a se implica în activități, creînd astfel o mică comunitate în care se regăsesc. Dovada impactului pozitiv al centrului asupra asistaților îl reprezintă cazul Mariei, o tînără în vîrstă de 25 de ani, diagnosticată cu schizofrenie, care a devenit un fel de lider al grupului. „Venim aici din plăcere. Ne-am făcut prieteni, lucrăm împreună, mergem în excursii, mai pe scurt ne-am găsit «Armonia». Eu frecventez unitatea încă de la înființare și asta m-a schimbat clar în bine. înainte eram necomunicativă, prietenii au început să mă evite cînd au auzit de boala mea, aici însă toți mă acceptă așa cum sînt și mă bucur oricînd să-i întîlnesc”, a declarat ea. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.