Nicu Huiban a intrat în clubul fumătorilor de pipă

Tacticos, chiar afișînd un aer misterios, aproape sobru, Nicolae Huiban duce la gură pipa pe care tocmai a primit-o în dar, de ziua lui. S-a lăsat de fumat pentru a nu știu cîta oară, dar una este să fumezi o țigară și alta să pufăi tutunul superaromat de pipă, pe care poți să nu-l inhalezi, ci să-l savurezi numai cu mirosul și să-i dai drumul în încăpere, pentru deliciul celor care agrează aroma ca atare. Nicu n-a mai fumat pipă și habar n-are cum se pregătește, cum se umple, cum se bate tutunul în căușul mic, cum se curăță ulterior pipa. Lui Nicu Huiban îi stă bine însă cu pipa dusă sub mustața pe oală, care îi dă un aer de grec vechi, chit că el se trage din Odobeștii Bacăului. Parcă-l și văd printre viile pe care le are la Vultureni și Glăvănești, la vreme de toamnă, la cules, îndemnînd culegătorii ca un adevărat stăpîn ce este, ochind, cu aer de mareșal, tot ce mișcă printre butuci. Dar Nicu are noroc. Tot de un Nicu, colegul său de facultate, Nicolae Asandei. Nicu Asandei spune că e maestru într-ale fumatului de pipă. Pune mîna pe instrument, umple căușul cu tutun, bate zdravă și dă foc încărcăturii. Trage pe țeavă, fumul iese albicios, timid, dar iese. Asandei dă primele amănunte, ca un maestru ce se află, primele sfaturi, ne lămurește în multe chestii pe care noi nici nu le bănuiam, dar jarul din pipă se stinge și nu e semn bun. Asta-i: tutunul trebuie mai bine bătut, să facă focul vatră în el, să țină jarul pînă la capăt. Nicu Huiban se uită în pipă ca cioara în nucă, așa, cînd cu un ochi, cînd cu altul. în dulcele grai moldovenesc, face primele observații, trage cîteva concluzii, tace apoi și meditează, ușor încruntat, la cîte mistere poate ascunde un obiect atît de mic și delicat.
Așa îl și ține în mînă, ca pe un mijlocel de fată mare, cu grație și plăcere, cu gingășie chiar. încăperea s-a umplut de aromă dulce, iar noi, cu un vinișor alb în față, din cramele lui Huiban, ne credem deja pe vechile corăbii cu pînze, lîngă bătrînii lupi de mare, fumători de pipă. Am plecat de acolo hotărît să intru și eu în clubul fumătorilor de pipă, și mă gîndesc dacă mi-ar sta bine cu mustață sau cu un soi de barbișon, pentru că astea sînt accesorii obligatorii la fumătorii de pipă, dacă vor să se dea meseriași. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!